Page 32 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

Ridic din fiecare clipă plină de tăceri nemișcarea ce susține
plinul prun.
Otrava vieții tale s-a revărsat prin toate,
Ucise sunt de-acum trăirile dintre noi, risipite în mii,
Doar mâna te mai poate ierta simplu, dar sufletul nu poate
Să poarte această povară prin ploi nesfârșite ce străbat
meleaguri mii.
Nu ai știut, iubite, să mă minți cu un dor,
Cum se minte tainic în iubire,
De ce munții sunt înalți și cuminți ca puritatea lor,
Și tu de ce vrei să fii doar amintire de-al meu dor?
Nu ți-am cerut iubite niciodată n-o să îți cer,
Să faci din mări un pustiit uscat ce arde dor,
Să strângi nebuniile lumii toate de pe trena ce curge ger,
Și să îmi zidești în gânduri un palat plin de dor.
Am pus întreaga viață pentru tine pe altar,
Pe talerul balanței dintre nori de argil,
Luând durerea clipelor în mine pe hotar,
Să reclădesc în suflet cifra doi ca un vis de scop plin.
Tu n-ai știut, iubite, cum s-ajungem,
Să credem în păcate și sfinți ca sorocii buni,
Și uneori în brațe să ne strângem plini și buni,
Să ne împlinim dorințele fierbinți de plinul cel mai clar.
Ai vrut să pară totul o-ntâmplare fără preț divin,
Ca un șotron jucat pe stradă-n doi,
Când tu plecai prin lumea asta mare plină de clar,
Eu îmi puneam suspinele-n gunoi.
Îți las pământul, soarele și viața cel mai prețios hotar,
31