Page 29 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

Pe măsură ce strâng viața pe care brațele tale au ridicat-o
în pragul plin.
În acest întuneric, clipa e cu totul tristă,
Stelele cad ca ploaia peste tărâmuri pustii,
Acoperind ce nu mai poate fi avut în clipă precisă,
Printr-o iarbă de zile lung iertate, printre nori sfâșiați în
fâșii.
Te iert azi pentru a împlini minunea ce trebuie săvârșită,
Iubire pe-un colț de hârtie fragilă,
Distrusă de vânt și de ploi, însă profunzimea rămâne să fie
împlinită,
Încă ne iubim cu o șoaptă de dor liniștit.
Păstrează ce crezi că-i mai bine,
Averea din bani și pământ,
Eu știu că prin suflet la tine,
Va sufla mereu vântul etern pătrunzător prin lumină, cu
un preț scump.
Iubite, eu ți-am fost rădăcină în trupul timpul învăluit,
Un corp ce nu ai gândit să-l prețuiești,
Dintr-o lumină distanțată, acum percep cu adevărul
profund insistent,
Un întuneric infinit în care mă pierd, fără vei ști.
Ochii tăi frumoși și cuminți încă mai caută în noapte
lumina ascunsă,
Să mă regăsească printre gene,
Să fie pe pieptul meu, să poarte verb și cuvinte pline,
Cu culori tăcute și un cântec de semn permanent.
Să-mi spui că tot în verdele viu,
28