Page 31 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

Să fur din stelele luminoase clipe,
Să-mi așez visele de lumină între hotarele devotate ce stau
ilustre pe câmpii.
Am iubit cum se iubește fără măsură,
Când din doi faci un întreg,
Nu am știut câtă durere se ascunde în jurăminte,
Omul pe care l-am ales deplin, e rege.
Și acum totu-i afundat în umbră întemeiat,
Sufletul mi-e o ploaie din trecere,
Care mi-a legat de gleznă umbra sărată,
A ta din camera stinsă, în mod misterios.
Cu gândurile ațipite în palma mâinii tale,
Mă las furată de trăiri adânci,
Așteptând să cadă iubirea din cer în ființa mea sfioasă,
Ca o umbră prin vârfurile stâncilor vechi pre-iubite.
Tresar ușor și simt cum buzele sunt atinse suav într-un fel,
De fruntea unui gest rămas printre noi doi,
Înșelătoare flăcări ce nu pot să le sting din cel mai nobil
apel,
Chiar de va fi să fie în toamnă numai ploi.
Și lăcrimez, iubite, ca-ntr-un sfârșit de vară acum plâng,
Mă doare fiecare fluture cu un zbor obosit, de adevăr plin,
Și clar gândurile mele coboară în palma ta dând trezire,
Și sânul stâng se trezește, în mod misterios revine iar.
Fac voia ta acum nemijlocit, tot ce nu mi-ai spus prin
gânduri plămădite în umbră,
Când fără voia noastră eram ai nimănui,
Și-n început de toamnă când toate au apus pur,
30