Page 51 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 166

În labirintul timpului, unde umbrele își desfășoară aripile
întunecate,
Fără poeți, fără artiști... lumea s-ar prăbuși în haos
primordial,
Sezoanele ar dispărea, civilizațiile s-ar destrăma în pulbere,
Gândirea și umanitatea s-ar pierde în abis, viața însăși ar
păli;
Întunericul sterp ar domni, etern și necontestat.
Poeții și artiștii, arhitecții tăcuți ai existenței,
Țin firele realității, țesând tapiseria timpului,
Cu fiecare vers, cu fiecare tușă, ei evocă anotimpurile,
Creând ritmul vieții, însăși inima lumii.
Rătăcesc prin coridoarele conștiinței, cu pași de fum,
Unde imaginile și cuvintele se contopesc într-o simfonie a
ființei,
Fără atingerea delicată a artei, totul s-ar dezintegra,
O noapte nesfârșită, lipsită de vise, unde nici speranța nu
poate respira.
Ei determină trăsăturile epocii lor, regii taciturni,
Ghidând umanitatea cu mâini nevăzute, sculptând zorii
zilei de mâine,
Viitorul, docil și supus, își găsește forma în viziunea lor,
O pânză așteptând să fie pictată, un poem nedescoperit
încă.
În acest dans tăcut, văd universul desfășurându-se,
Stelele aliniindu-se la sonetele cântate de suflete invizibile,
50