Page 176 - unirea 8-9

8-9

Ilie Gorjan

Se organizară, dirijaţi fiind de Doru, care era
La vânătoare liderul informal al grupului, şi începu vânătoarea. Doru
simţi că-l luaseră puţin apele, dar, pentru a nu se da
de gol, înghiţi o pastilă din cele pe care le avea mereu
Grijile şi problemele de serviciu, deloc uşoare asupra lui şi continuă deplasarea, străduindu-se să
şi nici puţine la număr, îl făcuseră pe Doru să aştepte nu i se cunoască mersul puţin şerpuit, altfel decât cel
cu nerăbdare ziua pe care şi-o propusese drept un normal. Cutreierară pădurea, fără să întâlnească vreo
moment de relaxare. Hotărâse cu grupul lui de prieteni vietate care să poată fi doborâtă cu focul de armă.
apropiaţi, mereu aceiaşi, să organizeze o vânătoare Se părea că acea zi superbă nu prea le purta noroc şi
în pădurea Dumbrava, situată la câţiva kilometri de se gândeau cu ciudă la nişte cunoştinţe comune, care
oraşul unde locuia. le povestiseră, în urmă cu o săptămână sau două,
În sfârşit, ziua cea mult aşteptată sosise. Doru cum se-ntorseseră încărcaţi din acea pădure cu o
se trezi dis de dimineaţă, luă micul dejun, primi şi dă- pradă demnă de toată lauda. De fapt, atunci li se cui-
du câteva telefoane, apoi, cu toate cele trebuincioase, bărise în suflet dorinţa de a realiza şi ei ceea ce obţi-
se urcă în maşină şi porni către locul stabilit pentru nuseră amicii lor.
întâlnirea cu prietenii săi. Ajuns primul, se puse pe Nu mai era mult şi ajungeau la marginea pă-
aşteptat, gândindu-se înfiorat la derularea acelei zile durii. Doru privea încordat înainte, cu degetul pe tră-
pe care o dorise atât de mult. gaciul puştii de vânătoare, având parcă pietre pe su-
Părea să fie o zi ca oricare alta, numai că înce- flet, când se gândea că partida lor de vânătoare se
putul toamnei avusese grijă să-i ofere din prea plinul termina atât de jalnic. Deodată, i se păru că înapoia
său într-ale pitorescului ceva mai mult decât sperase. copacului din faţa sa mişcă ceva. Speriat, ca nu cumva
Din locul în care se găsea i se deschidea o pri- să rateze această ultimă şansă ce se ivise, duse repe-
velişte care cu greu putea fi descrisă în cuvinte. Iarba de puşca la ochi şi trase, făcând un zgomot asurzitor
încă verde, datorită ploilor care căzuseră în ultima şi trezindu-i pe ceilalţi din amorţeala care-i cuprinsese.
vreme şi temperaturilor ridicate, era brodată cu frunze Se îndreptă curios spre locul pe care-l avusese în vi-
de un galben auriu, realizându-se o aşa îmbinare de zor şi, când ajunse, încremeni.
culori, încât avea impresia că se află pe un imens co- Lângă trunchiul copacului zăcea într-o baltă de
vor oltenesc, din rândul celor ţesute manual doar de sânge o căprioară. Împuşcată în picior, încerca să se
mâini ce dovedeau măiestrie în acest meşteşug, vechi scoale, se zbătea, dar totul era doar neputinţă. Întoar-
de secole. se capul şi-l privi pe Doru drept în ochi, cu ochii ei
Pădurea, în coloratura ei variată, părea una din- blînzi din care curgeau lacrimi. Lacrimi de durere,
tre celebrele picturi ale nu mai puţin celebrului pictor fără sfârşit, curate ca apa sufletului. Îşi puse capul pe
Nicolae Grigorescu. Încântare era puţin spus pentru pământ, resemnată, şi începu să scâncească, la fel ca
a descrie starea sufletească în care se afla Doru, atunci un copil bătut şi alungat de părinţii lui de acasă. Trupul
când amicii săi începură să apară, rând pe rând, toţi i se zvârcolea încet, scâncetul i se topea în covorul
veseli şi animaţi de dorinţa de a purcede cât mai de- de frunze, udat de roua ochilor ei, limpezi ca cerul.
grabă la atingerea scopului propus. Dar unde s-a mai Doru simţi un nod în gât, picioarele i se înmuiară, iar
pomenit vânătoare, fără ca protagoniştii să guste ceva ochii i se umplură de lacrimi, şi un tremur nervos îi
înainte? Aşa că îşi scoase repede fiecare ce adusese cuprinse tot trupul, de parc-ar fi fost bolnav de friguri.
de acasă, întinseră o masă după toate regulile unui Omoar-o, mă, omoar-o, mă! îi strigau prietenii,
ospăţ pe cinste şi trecură gospodăreşte la treabă. fără să-şi dea seama ce se petrece în sufletul lui Doru.
Bucuria revederii, calitatea bucatelor, aerul proaspăt Lăsă puşca jos, se aplecă, o mângâie pe cap, ştergân-
şi rece, farmecul locului în care se găseau, starea de du-i lacrimile, apoi se întoarse şi porni copleşit către
entuziasm ce-i cuprinsese pe toţi la gândul celor ce locul unde parcaseră maşinile. Se jură în sinea lui că
vor urma, le crea o atare dispoziţie, încât unii dintre niciodată în viaţă nu va mai merge la vânătoare, indife-
ei depăşiră puţin măsura la numărul paharelor golite. rent cine-i va propune şi cât de tentantă va fi invitaţia.
După ce terminară masa, strânseră totul şi Văzuse pe viu ce valoare avea, cu adevărat,
pregătiră instrumentele pentru vânătoare. capodopera lui Nicolae Labiş „Moartea căprioarei”!

176