Page 172 - unirea 8-9

8-9
Femeia asta, Doamne, e o sfîntă,
Chiar dacă n-o găsim în calendar,
Chiar dacă nimeni mîna nu-i sărută,
Chiar dacă are chip de alăută,
Chiar dacă lacrima i-i unic Dar!
Valentina Becart

Din cartea despre Sfinţi
Slavoslovind pe cruce

(Poem-mărturie despre ierodiaconul David
Dorimedont, mucenic întru Christos)
După protodiaconul Ioan Munteanu

De peste Prut veni, plin de Iubire,
La mănăstirea Hîncu într-o zi.
Ei dărui întreaga-i moştenire
Şi pe Christos porni a-l proslăvi.

Vorbea puţin, rugîndu-se întruna
Şi ruşii cînd s-au reîntors pe-aici
Muceniceşte şi-a purtat cununa
Cu alţi călugări, printre bolşevici.

Odoarele-a ascuns în vechi morminte
Şi-a plîns cînd duşmanii, surîzători,
Din mănăstire-au făcut grajd de vite
Şi-au izgonit pe mărturisitori.

L-au arestat apoi, şi-l condamnase
La un pătrar de veac, el i-a blamat
Şi medicii cu iad îl injectase
Şi-n morgă, ca pe-un cîine, l-au lăsat.
Când pustiul îşi devora visătorii
Dar Voia Domnului a fost să-nvie
Şi-n zori ierodiaconul stătea Te-am închis într-un pumn
Îngenuncheat la slujba de trezvie de frunze
Şi-n haina lui de lacrimi se ruga. când toamna se scălda în lumină
şi paşii nu conteneau să strivească
Înfuriaţi, copoii tot atunce, amintirea
Din cel mai sîngeros şi tragic front, despre noi

L-au dezbrăcat şi l-au întins pe-o cruce Te-am învăţat tăcerea
Pe-al lui Christos David Dorimedont. când înserările se cuibăreau
Era cumplită iarnă, şi-l scăldase în suflet
În apă rece, şi a îngheţat şi orice depărtare devenea
În timp ce gura-i rugăciuni cîntase o lacrimă
Unuia răstignit şi înviat! pe lama incitantă a unui strigăt

Ţi-am dăruit iubirea
când fântânile mureau după
un strop de apă
şi nimeni nu se încumeta

172