Page 167 - unirea 8-9

8-9
Roberta-Sandra

Pilipauteanu

Ploaia

Plouă în neştire parcă viaţa toată
Plouă peste trupurile noastre reci
Plouă peste ape, plouă peste zare
Plouă... când cu gloanţe, când cu inimi seci
Plouă cu perfuzii peste trupul lut
Mă-nchin icoană, te salut femeie
Peste pianina ultimului surd
Te zăresc departe, chipul tău de Zeiţă
Plânge despărirea care ne-a durut
Plouă peste munte, plouă peste noi
Plouă cu durere, cu tristeţi, ş-apoi...
Râd decapitaţii, moartea se răzbună
Chiar acolo jos pe eşafod lumesc Doar tu eşti în şi ea-i tot ce-a rămas
Strigăt de felină, urlet de nebună Pa Calea Lactee te-am tot căutat
Cu durerea toată, toate le primesc şi-acum cu ea şi cu tine am plecat.
Plouă la răscruce, ca pe trup căzut
În genuni jivine rag şi se asmut De plouă sau ninge ori este vreme frumoasă
Ploaie însingurată, ploaie blestemată Mă-ncearcă ceva, ceva ce nu ştiu a spune
Plouă să despartă tot ce-a mai rămas E însăşi iubirea ce-adânc mă apasă
Plouă în rafale, ploaie zbuciumată De noi e un soare ce nu vrea să apună.
Plouă pe pământul transformat în ceas
Plouă cu săgeţi venine parcă veşnicia Eternă călătoare prin gări părăsite
Peste noi potopul ultimului vers Prin trenuri grăbite ce-aleargă spre ieri
Plouă cu dezastre, plouă sacadat Te caut mereu şi acum, infinite
Plouă peste astre, plouă posedat Sunt şinele moarte rătăcite-ntre seri.
Plouă fără milă, pe poteci lighioane
Se târăsc coloane, unde esti tu, Doamne? Te găsesc aşteptând sprijinit cu palmele-n cer
Cad din ceruri îngeri, aripi de lumină Sub stelele reci o lacrimă nu mai vrea să mai cadă
Se transformă-n vuiet, vuietul ce vine Din ochii ce ne-au plâns de demult, te rog să nu pleci
Peste lume Tatăl, totul se termină Oglinda iubirii prin răni nu mai vrea să mai vadă.
Te numesc clepsidră, mă numeşti grăunte
Timpul a făcut tăcere peste Univers P.S: Eu sunt doar o femeie
Între cele sfinte plouă cu credinţă Tu, o Cale Lactee
Peste iarba crudă ni se-arată un crez
Martora iubirii, Dumnezeie, cântă Pân‘ la moarte
Psalmul veşniciei, peste voi aşez
Suflete pereche, mantia de nuntă Nici o noapte nu te-mparte
Peste tot şi toate, peste primul vers Nici o zi nu ne desparte
Toate adunate au acum un sens. Nici un gând nu mă culege
Numai clipa ce te-atinge
Tu şi Calea Lactee Mă atinge.
Nici un munte nu se-nalţă

Mi-am luat demult tăcerea la braţ Nici un râu nu stă s-asculte
167