Page 162 - unirea 8-9
P. 162
8-9
cum îşi revine,
pleacă-n lumea sa.
şi-aşa rămâne...
Pe veci...
plecat.
O frunză
Norii
Oare ce gândeşte,
Norii pe cer se aşează, ce simte frunza,
merg ... ca... în straturi, când, toamna târziu,
mai groşi, mai grei... îngălbenită,
mai uşori, cade ... jos, la pământ, lin?
mai negri... Că i-a venit sfârşitul sau că va renaşte
mai albi, nouă, verde, mult mai fericită?
mai de alte culori... Nu ştim. Nu vom şti niciodată.
şi gândurile noastre Noi gândim că frunza e... moartă...
sunt tot ca şi norii, E moartă abia jos
în straturi se-adună, sau încă... din momentul căderii?
grele, uşoare, Eu cred:
de multe culori... în cădere ...
Ne apasă, ne-omoară... e încă vie...
De nici nu mai ştim Numai atunci când,
pe unde să umblăm, fiind la pământ,
pe ce culoare... nemiloşi,
ca unul... altuia, o călcăm în picioare,
să... n-amestecăm... numai atunci moartea o ia
în primire.
şi-aşa, cam bezmetici,
noi trecem prin viaţă, Aşa-i şi omul...
până când ea se rupe... o frunză în vânt,
exact... ca o aţă! toamna,
învinsă...
Înşelătoare viaţă Căzut la pământ
încă nu e mort.
Înşelătoare-i viaţa, Doamne! Ferice de-acel
Azi, ce ieri a fost frumos, care are noroc...
s-a prăbuşit.. de o mână...
Mâine, poate să revină... întinsă.
cu alt sfârşit...
Înşelătoare-s toate, Doamne! Singurătate
Cum să le descifrăm?...
Unde se află adevărul adevărat? Singurătate, tu -
Cel suprem? gând trist, urât.
Ce azi noi am iubit e... Tu - întuneric,
bun plecat, tu - tristeţe.
ce mâine vom iubi... Tu - curgătoare lacrimi,
mai e de... aşteptat... tu - la trezire,
Nu ne mai descurcăm... aţintiţi ochi în tavan,
în dimineţi... răzleţe.
Înşelătoare-i viaţa asta, Doamne! Singurătate, tu,
Nu ne lăsa, ne-acoperi pe parcursul vieţii,
orbecăind, să tot umblăm... ne-acaparezi,
neputincioşi, prin ea! ne ţii în mreji.
Singurătate, tu,
162