Page 161 - unirea 8-9

8-9

Nina Gonţa

Opreşte-te, omule!

Opreşte-te, omule,
din mersul tău grăbit,
din fuga ta cea...
fără de sfârşit,
din planurile tale...
deşarte şi mărunte,
ce viaţa ţi-o cuprinde
în toate patru puncte.
Opreşte-te şi... simte,
sub al tău... picior,
şi frunza cea căzută
şi acel sublim dor.
Opreşte-te, ascultă
cum „cântă” broasca-n iaz,
cum greierii se-ntrec
în triluri,
prin copaci.
Auzi cum latră un câine că trenul ţi-a sosit...
după al său stăpân?
Cum fiica ta îngână întâiul... Priveşte!
Cât e cerul de-azuriu
cuvânt-suspin?
Cum cerul se despică, şi cât e de frumoasă ziua,
cu al tău râs zglobiu,
când ploaia e cât cuprinde,
cum soarele răsare cu frunza sub picior,
ce-ţi cântă în surdină...
frumos,
de n-am cuvinte? ...Cât nu-i târziu,
tu, omule,
Cum luna îţi vesteşte...
al zodiei... opreşte-te...
din fuga ta...
destin...
nebună!
...Cum tu, grăbit, Gând pierdut...
aceste toate... le declini!?
(aseară mi-a venit în gând o poezie...)
Învaţă
că nimic din tot ce azi tu vezi,
un mâine poate face ca... Un vers, o poezie
îţi vine pe neaşteptate-n gând...
toate să le pierzi.
Necazul stă la pândă... Trebuie să laşi totul, totul... baltă,
s-o scrii...
să ne ia
din tot ce azi, rând pe rând,
căci mai apoi
noi...
nu suntem în stare... nu o vei mai „auzi”,
în mintea ta...
a vedea!
nicicând.
Fără întoarcere ea va pleca...
Opreşte-te tu, omule,
din mersul tău grăbit, E... ca un naufragiat...
socoate c-ai ajuns, Ajuns la mal...

161