Page 159 - unirea 8-9

8-9

Nely Bădica

lăsându-mi un surâs, sau o lacrimă
pe umărul tău!)
singura consolare este că
am pierdut onorant
fără să trişez!
cu tine, am învăţat
să iubesc
şi-a trebuit să-nvăţ
să pierd
să uit
să iert!
darul meu pentru tine
- aripi născute din suflet -
zbor lin, iubire!

Dă-mi răgaz... o viaţă!

O viaţă nu-i de ajuns să-ţi spun...
ori mie nu-mi e timp destul
ori tu nu înţelegi
mă traversează uitarea
călcând sacadat peste amintiri
Accident aleatoriu şi inima se strânge din nou
de veşnica spaimă
Dacă îţi spui: - când te-aştept
„n-a fost, decât, dar nu vii -
un accident aleatoriu!” îmi iert un gând care te cheamă,
atunci, adaug o dorinţă:
lasa-mă aşa cum sunt: îngenuncheată mai dă-mi răgaz
va veni vremea să mă ridic o viaţă
atunci când voi iubi! să-ţi spun cât te iubesc!
lasă-mă aşa cum sunt...
nu mă striga Fantezia destinului
nu te aud!
să nu crezi că nu ştiu Nu cred în întâmplări
ce-nseamnă să-ţi fie dor şi nici în…
...când ţie o să-ţi fie dor, ultima zi de fericire!
va fi deja prea târziu! când viaţa pare fadă,
Cu fiecare literă adăugată când totul curge invers,
se-ngreunează cuvântul mă abandonez firului de culoare
ADIO! din fanteziile destinului
nu cred în întâmplări…
Am învăţat să uit! cred în puterea dorinţei
şi în vise…
Adio! tu în ce alegi să crezi?
rămâi cu bine!
uşa sufletului s-a deschis Ieri
lăsându-te să pleci...
(ce bine că în gând, Inima simte ce trupul nu ştie!
încă te pot îmbrăţişa, când?

159