Page 169 - unirea 8-9

8-9
şi să taci, precum tace orologiul
între două lumi paralele.
Iar eu, salcia aplecată de vânt, să mă-nalţ către cer şi
să-i număr, cu degetele frunzelor, razele soarelui
şi stelele, mă vei recunoaşte în fiecare lacrimă de iubire
ca-ntr-o permanentă căutare care-ţi va fi împărtăşită;
de a afla tainele nepătrunsului... îmi vei simţi fiecare atingere, când soarele
Pentru neuitare... te va încălzi cu razele lui;
Lasă-ţi inima pătrunsă de mugurii mă vei putea vedea în fiecare noapte
primei iubiri descoperindu-ne în fiecare culoare strălucind pe cerul iubirii noastre.
până la venirea iernii, Da, iubirea mea te va cuprinde
să nu ne mai doară cântecul păsării ucise în zbor în cu fiecare petală într-o îmbrăţişare eternă.
timp ce-ncerca să salveze din văi un ultim ecou... Etern.
şi, să nu-ţi fie teamă, călătorule, Aminteşte-ţi:
căci eu mereu te voi însoţi: Luminii nu trebuie să-i fie teamă
voi fi prezentă în fiecare adiere de vânt că şi-a pierdut umbra;
care-ţi va mângîia tâmpla obosită de timp; ea - umbra - a devenit Lumina propriei sale Lumini.
voi exista în fiecare zâmbet ce-ţi va fi oferit; Amintirile sunt amprenta eternităţii în inimile noastre.
voi fi îmbrăţişarea care te va linişti, Tu, nepământeanule,
când marea-ţi va fi zbuciumată; vei rămâne o frumoasă eternitate!

Pictură de:

Doina Iovănel Spineanu

169