Page 170 - unirea 8-9
P. 170
8-9
Traian Vasilcău
Dureri n-or mai fi, nici păcate,
Nici ură, nici pismă în veac.
Va ninge şi-o fi peste toate
Tăcerea tăcerii - ca Leac!
***
Sub ascultarea Tatălui mi-i rana
Din care psalmii Dragostei răsar.
Pe ramii lor e-o pasăre, orfana.
În faţa ei - dumnezeiesc altar.
În strană - îngerii, pe-amvon - Iertarea
Şi în genunchi păcatul mult, zăcînd.
Deasupra lui Mila deschide zarea,
Ochii să-şi vadă sufletul cîntînd.
***
Podoaba Vieţii fără de sfîrşit
Pentru Diana Suceveanu
Pot rîurile multe să mă soarbă.
Cu mine, Maică, port a Ta podoabă.
Ea nu-i din aur, nu-i nici din mătasă.
Podoaba Ta-i din toate mai frumoasă.
Pot hăurile multe să mă stingă.
Podoaba Ta pe loc o să le-nvingă.
Ea nu-i din nici un lemn, ea nu-i din piatră.
Podoaba Ta-i din toate cea mai dreaptă.
Pot vulturii din munţi să mă sfîşie.
Leac Podoaba Ta, Măicuţă, mă învie.
Ea-i, dincolo de orişice salvare,
Cînd nu vei mai fi o să ningă Mai grea ca patruzeci de sărindare.
Tăcerile lumii în toţi. Şi-acea podoabă, Maică, plîng şi scriu:
Tăcerile, ah, o să-nvingă “ Cine o are, chiar de-i mort, e viu!”
Ce tu azi să-nvingi nu mai poţi.
Va fi un prăpăd pe şosele, * * *
Maşinile vor claxona, Norii pe cer mînaţi de vînt, în turmă,
Nămeţii tăcerilor grele Sunt duşi la pămîntescul lor negoţ,
Urcînd pîn-la cerul c-o stea. Hoţi mi-au furat poemele ca pe-urmă
Şi-aceea, căzînd, ca-n baladă, Pe mine însumi să mă facă hoţ.
Să poarte-al tău chip luminat,
Pe care-o să ştie să-l vadă Istoria ne dădăceşte-ntruna
Cel peste tăceri împărat. Şi ne dă sfaturi fără de folos.
Cînd nu vei mai fi o să cînte Hoţii vînează-n orice noapte luna
Un cor îngeresc de tăceri Şi nimeresc în gîndul lui Christos.
Şi-o maică preaplînsu-o să-şi zvînte
Să-ţi ţină loc de mîngîieri. Fruntea lui este rană roditoare,
Atunci, prin ninsoarea tăcerii, În care flori vom semăna în zori.
Ţinîndu-se tandru de mîini, Le vor prăşi în veri privighetori.
Doi crini, spre limanu-nvierii,
Vor trece, pe taine stăpîni. Domnul va fi ca un ogor în floare,
170
