Page 168 - unirea4-5

4-5
Delia Camelia

Ghiţă

Cel mai mult îmi place să
merg aiurea fără nicio destinaţie
atunci mă simt cel mai bine
uit de mine şi de tot ce mă înconjoară
nu mai cred în nimic
îmi place să mă comport ca atare
mă afund în visurile mele
pe care doar pământul o să le astupe
aş vrea să ajung la vreo destinaţie
dar nu vreau să văd pe nimeni
cred c-o să mă întorc acasă
dar nu mă aşteaptă nimeni
între patru pereţi o carte despre sex
şi o ceaşcă murdară de cafea
amândouă uitate pe masuţa antreului
nici dragostea nu mai e ce a fost
sau n-am cunoscut-o eu prea bine
îmi continui mersul în direcţia opusă
şi încep din nou să visez la lacrimi
şi la cei care nu vom fi vreodată Nu-ţi spun să rezonezi cu mine
cu firul ierbii care mi se pare că-mi
zâmbeşte
Voiam să scriu despre tine nu pot să-ţi spun să rezonezi cu asta
voiam să scriu despre noi dar deschide-te
dar mi-am dat seama deschide-ţi inima universului
că nu mai sunt uite, vezi, aici, iubi
câteva secunde mi-am deschis inima...
îmi înfierez din nou fiinţa şi cred că nu mai sunt eu...
nu-mi place când cad uite, vezi... aici, iubi
atât de jos uitasem să-ţi spun că iubesc
în zborul meu năuc imi place să fac diferite scenarii
mi-am frânt aripile în legătură cu noi
către alte lumi nu ştiam de ce
pierdute şi ele nu trebuie să rezonezi cu asta
dar deschide-te
dacă tot eşti prin zonă
Nici nu-mi mai aduc aminte de când deschide-te
n-am mai iubit se prelinge o lacrimă din sufletul meu
o faţă, un om, un chip nu rezona cu ea
încep să cred că sunt bărbat
(ei nu prea iubesc)
uneori mi se pare prosteşte să iubeşti Când te uiţi în ochii unui copil
mai toţi oamenii sunt la fel e imposibil să nu-i doreşti
şi ajung la aceleaşi nemulţumiri să te naşti din nou
cine eşti când nu mai mori să poţi zâmbi
(moment de însufleţire) să poţi râde cu toată fiinţa ta
fiinţă oţelită muşcată de oameni duri radiind fericirea şi pentru ceilalţi
ţi-ai baricadat din nou sufletul îmbrăţişarea unui copil
printre umbrele vieţii e universul contemplat
nu trebuie să ştie cineva într-o secundă
de restul of urilor lăsate în nelumina nimic nu se compară cu îmbrăţişarea lor
acelora care nu s-au iubit niciodată EI simt
în singurătate de aceea îi iubesc atât de mult

168