Page 163 - unirea4-5

4-5
personajul analizându-şi din propria perspectivă
fiecare pasaj al existenţei.
Copilăria este zugrăvită într-o manieră intere-
santă. Relatarea despre tatăl evocat într-un ton cald,
se desprinde încetul cu încetul, aproape imperceptibil.
Trecerea de la pasajul în care este exprimată nevoia Analizând lucrurile în acest sens, observăm că
de confesiune, la pasajul în care se desprinde imaginea Vladimir, personajul absent al romanului Sunt fata
tatălui, se face în mod fin, elegant. E vorba aici, de o lui Ion Gheorghe Antim, este zugrăvit din amintiri.
iscusinţă stilistică, scriitoarea surprinzându-ne prin El trăieşte în planul prezentului, dintr-o nevoie acută
construcţia narativă: „În cimitir, tăcerea e mai pură de destăinuire, în faţă unui auditoriu. Scrierea devine
decât pe câmp, în case, de-a lungul drumurilor, pe confesiunea unui suflet chinuit de prea multă
marginea apelor. Tăcerea morţilor e sfântă pentru că singurătate, iar Vladimir devine posibilul receptor.
n-are viaţă. Viaţa nu poate fi niciodată sfântă pentru Romanul, conceput sub forma unei mărturisiri vii este
că nu toţi viii trăiesc la fel. Morţii sunt unul şi acelaşi adresat lui Vladimir, fiinţa care n-a ştiut să iubească
şi sunt sute şi mii de mii. şi să înţeleagă. Aceasta e unica şansă ca el să
Ce-mi rămâne de-aici înainte? „asculte“, să „înţeleagă“, ceea ce nu a reuşit o viaţă
Vladimir ... Vladimir ... Vladimir... întreagă.
Ion Gheorghe Antim visase, de când se ştia el, Personajul Vladimir poate fi asemănat cu
să aibă un băiat, băiatul lui, care să-i poarte mai rusoaica, din romanul cu titlul omonim al lui Gib
departe, prin lume şi timp numele şi sufletul ciudat şi Mihăescu. El este numai invocat, nu apare niciodată.
chinuit. Ion Gheorghe Antim îşi alesese nevastă Aşa cum rusoaica este numai imaginată, aşa şi pe
sănătoasă şi tânără nu din iubire şi nu din mândrie, ci Vladimir îl bănuim doar că există. Nimic clar nu ne
din datoria pe care o simţea că o are faţă de el însuşi: apare în acest sens, decât evocarea acestuia în note
să aibă un copil în care să-şi continuie viaţă, după ce romantice. Şi totuşi diferenţa dintre cele două
o muri.“ personaje există. Rusoaica este doar o proiecţie a
Am putea apropia imaginea personajului Ion imaginarului, un vis, o utopie, iar în ceea ce-l priveşte
Gheorghe Antim de personajele lui Gib Mihăescu, pe Vladimir, noi intuim posibilitatea existenţei lui. Cu
personaje chinuite de obsesii şi idealuri prea toate că nu avem nimic concret, mărturisirea este
îndepărtate. Drama existenţială se produce datorită singura dovadă a existenţei lui Vladimir. Dacă
neconcordanţei dintre ideal şi realitate. Neîndeplinirea personajul este doar născut dintr-o necesitate a
dorinţei de a avea un băiat îl duce pe Gheorghe Antim destăinuirii, nu poate fi confirmat, dar nici infirmat. În
către meleagurile singurătăţii, aceleaşi meleaguri pe orice caz, Vladimir reprezintă în roman, personajul
care „poposeau“ şi eroii lui Gib Mihăescu. Spre perfect al unei confesiuni sufleteşti de o emoţionantă
deosebire de aceştia, care se pierdeau în dimensiunea sinceritate.
reveriei şi a imaginarului, personajul construit de Coca Coca Farago realizează în acest roman o
Farago încearcă să menţină contactul cu realitatea. frescă a sufletului uman feminin, înzestrat cu o
Personajele lui Gib Mihăescu erau atât de sensibilitate aleasă. Fiecare gând şi sentiment poartă
obsedate de idei, încât visul şi realitatea se confundau; pecetea autenticităţii, căci scrierea se prezintă ca o
personajul Cocăi Farago din contră, luptă cu realitatea reconstituire autobiografică trăită în amara singurătate
crudă, refugiindu-se în singurătatea adâncă. a unui destin delicat. Cititorii devin martorii scrierii
Copilăria Geliei a stat sub semnul trist al unei poveşti emoţionante, în care fiecare aspect al
nepăsării tatălui. Rememorarea clipelor acestea vieţii e analizat prin prisma introspecţiei pe axa
răspândesc în suflet o suită de stări ce stau sub semnul temporală.
unor lacrimi uitate. Refugiul în trecut constituie Cu toate că romanul Cocăi Farago nu atinge
încercarea de a-şi înţelege propriul rost în lume, nivelul prozei de analiză a lui Camil Petrescu, am fi
personajul feminin reflectând asupra vieţii trăite în nedrepţi să nu-i recunoaştem calităţile în acest sens.
agonia unei singurătăţi devastatoare. Alunecarea Într-adevăr, Camil Petrescu realizează romane
aceasta în trecutul îndepărtat se face datorită de analiză psihologică de neegalat în literatura
neputinţei de a-şi controla existenţa trăită doar din română, dar putem afirma că scriitoarea Coca
amintiri. Farago dispune de o abordare originală acestei teme.
Aceasta e o temă frecventă a prozei Cocăi În roman sunt pagini întregi în care lirismul devine
Farago, fiecare personaj pierzându-se într-un gol al trăsătura definitorie a construcţiei narative. Gândurile
vieţii. De cele mai multe ori, existenţa personajelor sunt exprimate poetic, cuvintele fiind în perfectă
creionate de Coca Farago se reflectă din amintiri, concordanţă cu stările sufleteşti care călătoresc spre
stări sau emoţii. Concretul este departe de a fi parte ţinuturile unor sfere înalte. Planul narativ al romanului
a destinului personajelor scriitoarei, ci mai degrabă, alternează între evocări ale trecutului şi ale prezentului.
existenţa lor e alcătuită din umbrele şi penumbrele Există o întretăiere a celor după planuri, trecutul şi
unor idei sau sentimente ce nu pot să fie uitate. prezentul intersectându-se, aproape confundându-se.

163