Page 161 - unirea4-5

4-5
Mihaela

Rădulescu idee ce străbate întreaga doctrină „trăiristă” a gene-

raţiei tinere.
Evoluând artistic în compania teatrului expe-
rimental „Masca” şi „Treisprezece şi unu”, aflate sub
direcţia lui G. M. Zamfirescu, scriitoarea a luat contact
cu noua orientare a dramaturgiei şi implicit, a literaturii
desprinse din crezul ideologic al grupării criterioniste.
Proza scriitoarei împrumută ideile noii generaţii, lite-
ratura sa vorbind despre neliniştea interioară trăită în
sens metafizic, luând naştere soluţia salvării prin moar-
te. Disperarea existenţială, singurătatea sfâşietoare,
tăcerea sinistră, procesul de conştiinţă nesfârşit for-
mează universul prozei Cocăi Farago. Eroii scrierilor
sale trăiesc agonic viaţa, vrând să depăşească
mediocritatea, alegând benevol soluţia morţii. Toate
aceste idei sunt desprinse din orientarea trăiristă a
noii generaţii, căpătând note distincte în literatura
Cocăi Farago. Proza spre care tindea gruparea criteri-
onistă era de natura investigaţiei lumii interioare, a
speculaţiei introspective. Opera literară viza aventura
spirituală, reflecţia întoarsă spre adâncimile subconşti-
Tenebrele subconştientului entului, acestea formând substanţa propriu-zisă a căr-
ţii. Aceste elemente ale literaturii promovate de tinerii
noii generaţii sunt regăsibile în scrierile Cocăi Farago,
– motiv predilect al prozei bineînţeles adaptate orizontului vizionar personal.
Coca Farago a scris de asemenea, o publicisti-
Cocăi Farago că aflată la graniţa cu proza eseisitică. Divagaţiile,
aluziile metaforice, şarja portretistică sunt premisele
unei meditaţii adânci pe marginea cotidianului siropos,
contrastele oraşului ducând de multe ori la replici de
Scrierile Cocăi Farago prezintă caracteristicile o ironie spumoasă. Fragmente de viaţă disecate pâna
literaturii generaţiei noi, ideologia surprizând prin la ultima fărâmă, episoade trecătoare ale mirajului
manifestarea subtextuală a concepţiei despre „thana- citadin, ubicuitatea situaţiilor banale formează o frescă
tos ”. Tangenţele scriitoarei cu generaţia tânără se socială amplă. Stări dinamice, conflicte interioare,
reflectă în opera sa, prin acel sentiment al tragicului măşti multiforme ale vieţii sunt doar câteva dintre
patetic existenţial. Construcţia fragmentară, obsesia elementele care declanşează reflecţia în forme alerte,
salvării din condiţia tragică a existenţei omeneşti, jertfa spumegoase. Publicistica scriitoarei aflată la graniţa
spirituală a individului (conştientă sau nu), ideea sal- cu proza meditativă, de reflecţie este sinteza universului
vării prin moarte sunt trăsăturile operelor literare ale tematic al operelor în proză.
Cocăi Farago, trăsături regăsibile de altfel în literatura Reprezentativ în acest sens este reportajul fan-
promovată de tinerii ce formau gruparea criterionistă. tezist publicat în 1943 în „Universul literar”, fiind
Trăind în atmosfera intelectualilor şi a artiştilor care intitulat Intelectualii cei de toate cafenelele. Articolul
îmbrăţişau doctrina trăiristă a anilor ’30, Coca Farago pendulează între un comic usturător şi sarcasm cari-
a evoluat din punctul de vedere al viziunii artistice, în catural, între reflecţie şi dinamică, Coca Farago savu-
acest decor al tinerei generaţii. Personajele din proza rând elegant şi ironic, gustul încărcat al aglomerării
autoarei cad în abisul subconştientului, îşi analizează din cafenelele orăşeneşti. Subintitulat sugestiv, Repor-
viaţa din perspectivă retrospectivă, trăiesc intens dra- taj fantezist pe unde potrivite, autoarea a ales sa
me interioare şi nu reuşesc să se mai regăsească. investigheze subteranul lumii citadine, în manieră
Obsesia salvării din drama existenţială propune reflexivă, în care râsul dulce-amar culminează cu
ca ultimă şansă, eliberarea prin moarte. E vorba de „fresca” ironic-comică a societăţii mondene. Practic,
un fel de „bucurie de a pieri”, personajele trăind în publicistica scriitoarei păstrează acea notă de „sfărâ-
sevrajul conştient al inutilităţii. Fenomenul thanatologiei mare” în mii de bucăţi a lumii, generalizând în ţinută
atinge cote psihologizante în proza Cocăi Farago, subtilă, individualul. Ca şi în publicistică, universul

161