Page 94 - unirea4-5

Mircea Eliade remarcă două curente, „două 4-5
expresii spirituale complementare” în tradiţia populară:
curentul pastoral, căruia îi corespunde expresia lirică
şi cea filozofică a ciobanului, iar al doilea curent
include „expresia spirituală a sedentarilor, a populaţiei
agrare”. Primei tendinţe i se datorează bala- Mai târziu se va orienta spre cititorul matur
da Mioriţa, cea mai frumoasă baladă populară. pentru care va scrie numeroase volume de
Partea sedentară a populaţiei îşi aduce contribuţia în versuri: Versuri (1965), Numele tău (1968), Un
poezia populară şi în folclorul religios. Mircea Eliade verde ne vede (1976), Taina care mă apă-
este de părere că însăşi cultura română a rezultat din ră (1983), Cel care sunt (1987), Fiindcă iu-
tensiunea dintre sedentarism şi transhumanţă sau besc (1980), Steaua de vineri (1978), Rădăcina
„dintre localism, provincialism şi universalism. de foc (1988), Hristos nu are nici o vi-
Regăsim aceeaşi tensiune şi în literatura scrisă. Există nă (1991), Rugăciune pentru ma-
mari scriitori români care sunt tradiţionalişti, care ma (1994) Strigat-am către tine (1999), volume
reprezintă sau prelungesc spiritualitatea sătească, sunt antologice: Scrieri alese (1984), Acum şi în
sedentari; iar alţii sunt deschişi spre lume, «univer- veac (patru ediţii: 1997, 1999, 2000, 2001) ş.a.,
saliştii» (au fost chiar acuzaţi de cosmopolitism). De însă într-un interviu va susţine: Poezia mea de acolo
asemenea, s-ar putea spune că primii sunt atraşi de porneşte, din copilărie. Ferice de copiii care au
religie, de mistică, în timp ce ceilalţi au spirit critic, descoperit şi mai descoperă încă miracolele limbii
sunt atraşi de ştiinţă” [6, p. 84]. În toate acestea materne prin intermediul versurilor lui Grigore
Mircea Eliade nu vede decât o tensiune creatoare. Vieru: Pe ramul verde tace / O pasăre măiastră. /
Sentimentul religios, care transpare în creaţia celor Cu drag şi cu mirare / Ascultă limba noastră /
doi poeţi, Alexei Mateevici şi Grigore Vieru, De-ar spune şi cuvinte, / Când cântă la fereastră,
caracterizează şi atitudinea faţă de cuvânt. Facem / Ea le-ar lua, ştiu bine, / Din limba sfântă a
aici o paranteză pentru a menţiona o curioasă noastră! Doar prin acest singur exemplu remarcăm
constatare a lui Basarab Nicolescu, potrivit căreia, că Vieru şi-a conceput creaţia în spiritul lui Mateevici.
pentru savantul, logicianul şi filozoful fenomenolog Autorul verdelui ce ne vede, apreciat, de exemplu,
american C. S. Peirce, anume cuvântul este „locul de către Alex. Ştefănescu pentru „conştiinţa valorii
de întâlnire dintre continuu şi discontinuu, dintre trăire imense a limbii”, a ajuns să fie, după cum observă şi
şi gândire, actualizare şi potenţialitate, omogenitate criticul Theodor Codreanu, cel mai citit scriitor
şi eterogenitate” [7, p. 16]. Este şi mai interesant să român din toate timpurile. Poetul şi-a crescut
constatăm, în contextul actual al evoluţiei gândirii cititorii. Fiind în Franţa în componenţa unei delegaţii
ştiinţifice, că atenţia concentrată asupra studierii care a participat la lansarea antologiei Echos
minuţioase a limbii, în învăţământul interbelic, era nu poétiques bessarabienne, le spuneam partici-
doar pe deplin justificată, ci venea dintr-o înţelegere panţilor la eveniment că francezii nu au un scriitor
adecvată a perspectivelor dezvoltării ştiinţei. Astfel, contemporan care să se bucure de atâţia cititori câţi
despre importanţa acordată studierii limbii ne are Grigore Vieru, fenomen datorat faptului că în
relatează, bunăoară, cunoscutul matematician român spaţiul nostru, în perioada postbelică, relaţia scriitor
Grigore Moisil, care în amintirile sale menţionează că – cititor a fost una specială. Scriitorii au fost puşi în
în primele clase elevii erau daţi pe mâna unor pedagogi situaţia de a se orienta spre cititori mai mult, dându-
foarte buni de limba română, urmând ca mai apoi să le curajul regăsirii propriului eu. Anume aşa se explică
fie încredinţaţi profesorilor de ştiinţe exacte. Anume interiorizarea, care în peisajul nostru literar este
în felul acesta învăţământul românesc a ajuns la un diferită de fenomenul similar caracteristic literaturii
nivel remarcat şi pe plan internaţional. moderne de la începutul secolului al XX-lea. Spre
Lucrul acesta l-au înţeles prea bine scriitorii deosebire de scriitorul de atunci, captat de diver-
de la noi, ei înşişi confruntându-se cu situaţii care astăzi sificarea formulelor artistice, marcat fiind şi de
sunt aproape de neperceput: la sfârşitul anilor ’50- psihanaliza lui Freud care făcea carieră în epocă,
’60 majoritatea dintre ei îşi duceau copiii la singura scriitorii de la noi, în perioada postbelică, vor căuta
grădiniţă moldovenească din Chişinău, aflată la interioritatea pentru a-şi recupera identitatea.
Sculeanca. Procedând la fel, Grigore Vieru, care a Preocuparea obsesivă a lui Grigore Vieru este
constatat că lipsea materialul didactic în limba sentimentul libertăţii interioare şi revenirea la nişte
maternă, s-a implicat pentru a redresa situaţia. Aşa modele existenţiale verificate de multe generaţii. De
au apărut primele sale versuri pentru copii. Cărţile aceea imaginea de sine include ziua de duminică „la
dedicate celor mici Alarma (1957), Muzicu- alba-ne căsuţă curată ca un ou” şi „casa văduvă şi
ţe (1958), La fereastra cu minuni (1960), Făt- tristă de la margine de Prut”, „azima”, dimineţile reci
Frumos curcubeul şi Bună ziua, fulgilor! de toamnă în care personajul liric, învelit cu greul
(1961), Poezii de seama voastră (1967), Trei iezi, colorat al lăicerelor, aude rudele vorbind în şoaptă.
Abecedarul (1970) (elaborat împreună cu S. Imaginea în care descoperim o copilărie în singurătate,
Vangheli şi pictorul Igor Vieru), Albinuţa (1980) sunt, cum este cea din poezia Melcul („Pleacă soarele cel
de fapt, ferestre deschise, în primul rând, spre bun, / Eu mă culc, poveşti îmi spun. / Dar niciuna nu-
minunea graiului matern. i frumoasă. / Greu e singurel în casă”), precum şi a
copilăriei în general; imaginea fiului pierdut în război

94