Page 92 - unirea4-5

Limba este mai presus de cei care fac uz de ea. Este 4-5
o valoare morală privită din perspectiva iubirii creştine
bazată pe considerarea factorului supraindividual.
Caracterul originar şi primordial al memoriei
individuale are rădăcini în utilizarea limbajului comun
şi în psihologia elementară: „...memoria pare să rezide predicilor. Substratul religios, frecvent analizat, în
în legătura originară a conştiinţei cu trecutul” [3, p. versurile lui Alexei Mateevici funcţionează inclusiv
119]. De reţinut faptul că tradiţia privirii interioare de datorită unui mecanism subtil, de subordonare a
care este strâns legată arta modernă, dar şi memoria, subiectului faţă de cuvântul creator, înainte de a se
duce spre Antichitate şi spre tradiţia creştină. Paul supune cuvântulului uzual. Alexei Mateevici face un
Ricoeur este de părere că anume Sfântul Augustin „a fel de „fenomenologie” a memoriei pe care o
inventat interioritatea pe fondul experienţei creştine a descoperă în adâncuri înfundată.
convertirii” [3, p. 120]. În acest sens Sfântul Augustin, Memoria conjugată cu timpul (cu durata) pune
autorul renumitelor Confesiuni, e considerat, pe bună în evidenţă un fapt important: poetul Limbii
dreptate, precursorul modernilor, care se revendicau noastre nu evocă liniar un caz de neglijenţă, el atrage
la începutul secolului al XX-lea. Am amintit aceste atenţia asupra legăturii dintre timpuri, identificând
lucruri deoarece discursul lui Alexei Mateevici, venind valorile spirituale. Veritabilul patrimoniu la care se
din sfera vieţii religioase, este orientat să convertească referă Mateevici în creaţia sa ţine de stratul arhaic şi
destinatarul spre interiorizare. În mod similar cel religios. Aşadar, Mateevici întreprinde o
procedează şi poetul Grigore Vieru care, lansat pe expediţie în adâncuri pentru a descoperi începuturile
vremea unei excesive ideologizări, impune un alt punct şi pentru a ordona memoria cititorului, memorie al
de vedere asupra artei. El explorează universul plin cărui punct incipient îl află în grai, în limba vechilor
de graţie divină al celor mici sau pe cel al cazanii. Poetul se angajează într-o acţiune de
îndrăgostiţilor: Cea mai dulce politică/ Pe care o recuperare a memoriei, de punere în ordine a unui
salutăm,/ E această duminică,/ În care ne sărutăm, domeniu lăsat uitării: colbul, slimul, mucega-
scria poetul în anii ’80. iul trebuie înlăturate, pentru ca graiul să-şi recapete
Unitatea interioară a poeziei lui Grigore Vieru strălucirea, iar omul – încrederea în propriul eu.
se menţine datorită substratului religios revelat prin Scoaterea din uitare ia forma provocării fiorului, a
omniprezenţa forţei maternităţii, care adună în ea, ca vibraţiei sufleteşti, a cercurilor, despre care scriitoarea
într-un centru al sacralităţii, satul, copilăria, casa franceză Nathalie Sarraute consideră că există în
părintească, iubita, izvorul, lacrima, ploaia. fiecare dintre noi (vezi eseurile „Ich sterbe” şi „Nu
Dacă „duminica” este cea care pivotează timpul înţeleg” [Revista Limba Română, nr. 4-6, Chişinău,
sacru, atunci ludicul marchează, din acelaşi punct de 2007, p. 111], primul fiindu-i dedicat lui A. Cehov)
vedere, spaţiul, iar cântecul şi magia, la rândul lor, şi care fie se amplifică, fie se prăbuşesc în noi, în
contribuie la desfăşurarea universului liric vierean sub funcţie de cum ştim să ne apărăm demnitatea,
semnul liturgicului spre care e orientată lupta cu independenţa. În acest context, vizionarul Mateevici
singurătatea, cu înstrăinarea şi ieşirea dintr-un timp face apel, providenţial, la demnitatea şi independenţa
a-religios, totalitar, al neamului său adunat în versurile pe care basarabeanul şi le-a manifestat plenar în anii
poetului nostru ca într-o icoană: O, neamule, tu,/ ’80-’90 ai secolului trecut, proces la care a participat
adunat grămăjoară,/ ai putea să încapi/ într-o din plin generaţia lui Grigore Vieru: Liviu Damian,
singură icoană. Tradusă în limbajul lui Matee- Ion Vatamanu, Victor Teleucă, Dumitru Matcovschi,
vici, icoana este Limba noastră. În acest punct cei Anatol Codru, lor revenindu-le misiunea de a fi
doi poeţi se întâlnesc cu un alt basarabean, cu ling- călăuza celor implicaţi în lupta de emancipare.
vistul supranumit „al secolului XXI”, Eugeniu Coşeriu, Mateevici investighează un teren la care s-ar părea
care considera că într-un cuvânt poate fi citită istoria că accesul lipseşte cu desăvârşire. Slimul,colbul,
întreagă a unui popor. mucegaiul sunt metafore elocvente în această
Deci pentru a-i vorbi cititorului, atât Mateevici, situaţie. Personajul liric este amplasat în interioritatea
cât şi Vieru îl pregătesc, „montându-l” pe unda sufocantă a unor realităţi lingvistice în care
comunicării liturgice, a interiorităţii, încercând o comunicarea este aproape nulă. Cu certitudine, este
anulare a rupturii în transcendental şi empiric a naturii vorba aici despre intuirea unei crize a valorilor, cum
umane. Însă limbajul este unul comun, fapt ce denotă definim noi astăzi fenomenul neglijării reperelor
intenţia autorilor de a-l îndrepta pe cel căruia i se spirituale. Anume această criză pune problema originii
adresează spre făgaşul memoriei colective. Când sentimentelor morale care transpare şi la Mateevici,
Vieru a fost învinuit că e prea simplu, a dat replica iar mai târziu, după cum vom vedea, şi la scriitorii de
următoare: Eu nu a fi simplu râvnesc, ci a fi înţeles, după cel de-al doilea război mondial, generaţie care
pentru el fiind esenţială accederea la inima cititorului şi-a conceput creaţia la confluenţa valenţelor etice şi
simplu. Mateevici vine către cititor din sfera religiei. a celor estetice. Miza lui Mateevici este de a-l
Prin urmare, şi mijloacele de transmitere a mesajului sensibiliza pe cel căruia i se adresează. În versurile:
artistic şi ideatic sunt corespunzătoare, printre acestea Limba noastră-i limbă sfântă,/ Limba vechilor
evidenţiindu-se, în primul rând, tonul persuasiv. Poetul cazanii,/ Care-o plâng şi care-o cântă / Pe la vatra
Mateevici, dedublat de preotul Mateevici, îşi lor ţăranii, „cântecul”şi „plânsul” constituie cele două
construieşte discursul la modul liturgic şi în cheia expresii totale ale sufletului omenesc.

92