Page 91 - unirea4-5

4-5

În acelaşi sens Grigore Vieru îşi construieşte
universul poetic în Cântece de iubire, Cântece
despre pământ şi Cântece despre mama prin
mărturia sensibilităţii pentru graiul matern.
Poetul Ioan Alexandru, pe drept cuvânt, îl
consideră pe Grigore Vieru „un poet care şi-a asumat
greul unui grai trecându-l prin inima sa şi, încărcat de
răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, îl întoarce
semenilor săi care-i deschid de bună voie inima să-l
primească, pentru a duce mai demn pe mai departe
ca profesor la Seminarul Teologic. De aici este viaţa în spiritul dreptăţii şi iubirii...” [2, p. 289].
transferat la un regiment de rezervă din Chişinău, iar Vom aminti că, potrivit lui Aristotel,
mai apoi este încadrat, în calitate de confesor militar, autorul Metafizicii, printre multiplele feluri în care
într-un regiment de infanterie şi trimis, în septembrie se spune fiinţa se află şi mărturia, iar Paul Ricoeur
1915, pe Frontul galiţian. Transferat în ianuarie 1916 este de părere că „mărturia constituie structura
pe frontul de la Siret, aflându-se la Iaşi, Mărăşeşti, fundamentală a tranziţiei de la memorie la istorie” [3,
Tecuci, Mateevici scrie mai multe poezii profetice p. 38]. Având în vedere aserţiunea hermeneutului
(Văd prăbuşirea, Basarabenilor, Frunza francez, vom aborda în cele ce urmează scrisul celor
nucului, Deasupra târgului Bârlad, La Noul- doi poeţi înrudiţi prin grija faţă de graiul matern,
Neamţ (Clipe trăite), Limba noastră). precizând că, într-o monografie relativ recent
În luna iunie 1917, se află, pentru un popas, la apărută, Mioriţa – o hermeneutică ontolo-
Chişinău, unde, în cadrul şedinţei festive de inaugurare gică, Ştefania Mincu notează că „problema
a cursurilor de învăţători, citeşte nemuritoarea poezie interpretării pe text trebuie pusă în permanenţă în
dedicată limbii române. Elena Alistar, directoarea legătură cu lumea căreia îi aparţine semnul, textul”
Liceului Eparhial de Fete din Chişinău, care a asistat [4, p. 71]. Prin urmare, vom ţine cont de perspectiva
la eveniment, povesteşte în anul 1923: „Auzind numele contextului, a universului de idei în care a fost
părintelui Mateevici, cunoscându-l din cele scrise de concepută poezia (a zeitgest-ului, să zicem), din anii
el până atunci, dar necunoscându-l personal, ne-am când Mateevici a trăit, a activat şi a scris această
aţintit privirile spre uşa din care trebuia să intre. Parcă capodoperă, precum şi a celui din timpurile noastre,
îl văd: un preot de statură mijlocie, destul de robust, în care creează Grigore Vieru. Limba noastră este
cu părul bogat castaniu, fără a fi lung, cu o barbă concepută deci ca a) mărturisire şi b)
scurtă, cu privire blajină în ochii expresivi, merge sfios ca îndemn adresat cititorului de a acorda atenţie unui
spre tribuna din Sala Eparhială, de unde se ţin, de subiect precum memoriacare, în viziunea lui
obicei, cuvântările. Când s-a arătat pe uşă, tot publicul Mateevici, coincide cu graiul, cu limba poporului
l-a întâmpinat cu o ploaie de aplauze, care l-au făcut său, mult timp neglijată. Menţionămcă încă la
să roşească şi atât s-a intimidat, că nici nu putea începutul Evului Mediu, Alcuin, într-o adresare
începe poezia. Citind-o, vocea-i vibra la orice cuvânt, împăratului Carol cel Mare, spunea că memoria „este
cu intonaţia cerută. Simţeai că poetul îţi transmitea comoara oricărui lucru” [3, p. 84]. Anume către
dragostea şi admiraţia nemărginită pentru limba această comoară a sufletului se îndreaptă tânărul şcolit
noastră atât de bine redată în această perlă a poeziei la Chişinău şi Kiev. Vom mai adăuga că Paul Ricoeur
româneşti. Scânteia pornită din sufletul poetului aprins consideră memoria ca fiind „o parte din virtutea
a făcut ca multe inimi să vibreze, dar pe mulţi i-a prudenţei, care figurează printre virtuţile majore, alături
făcut să se ruşineze. Mi-aduc aminte că după ce a de curaj, dreptate şi cumpătare” [3, p. 83]. Atragem
terminat poezia de recitat, lumea din sală a rămas atenţia, de asemenea, asupra faptului că poemul lui
înmărmurită. Părea ameţit chiar, din care cauză şi Alexei Mateevici are la bază un potenţial raport între
aplauzele au început mult mai târziu, cum se întâmplă memoria individuală şi memoria colectivă, această
după o prea frumoasă bucată cântată de un prea mare dualitate fiind abordată de autor în studiul
artist” [1, p. 24]. Textul Limbii noastre, care i-a intitulat Mâsli L. N. Tolstogo o relighii i ih oţenca.
emoţionat atât de mult pe cei care l-au cunoscut în La scriitorul rus dihotomia respectivă ia forma
primă audiţie, la fel cum ne emoţionează şi pe noi cei dezbaterii despre personal – impersonal, despre
de astăzi, a fost conceput, în primul rând, ca o individual şi universal, despre sentimentul religios
depunere a mărturiei despre situaţia limbii române, conceput ca iubire universală, îndreptată spre tot ce
de acum nouăzeci de ani, în spaţiul dintre Prut şi există în univers. Mateevici a fost cu siguranţă influenţat
Nistru, şi, în al doilea rând, ca un îndemn adresat de concepţiile lui Tolstoi, fapt perceput limpede
fraţilor de sânge de a schimba starea lucrurilor, ca o în Limba noastră. Dragostea faţă de limba maternă
îndrumare morală. Acest îndemn a fost auzit abia peste ia forma sentimentului religios faţă de o valoare ce nu
decenii. trebuie să dispară.

91