Page 93 - unirea4-5

Este evidentă dragostea pe care poetul o poartă 4-5
ţăranului, vieţii lui spirituale, tradiţiilor şi obiceiurilor,
la care a făcut referinţă şi în scrierile nonliterare. Şi
totuşi, Alexei Mateevici s-a plasat într-un timp definit,
în Europa, deci în modernitate, căci, se ştie, acum
nouăzeci de ani, când a fost scrisă Limba noastră, dar graiul, sau: Strângeţi piatra lucitoare este
în cultura occidentală aveau loc spectaculoase mutaţii adresarea celui care vorbeşte în numele comunităţii
ale formulelor artistice. Astfel, chiar dacă poetul nostru unite, prin doina dorurilor noastre, prin limba
se afla într-un anumit context sociocultural, marcat noastră care e numai cântec; limba noastră care
de legătura strânsă cu valorile autohtone, tradiţionale, e roi de fulgere, ce spintec nouri negri, zări albas-
era totuşi părtaş şi al atmosferei care domina în Europa tre, Limba noastră-i graiul pâinii/ Când de vânt
la vremea respectivă. Acest lucru se remarcă chiar în se mişcă vara;/ În rostirea ei bătrânii/ Cu sudori
analizele sale făcute concepţiilor religioase ale lui sfinţit-au ţara, e frunză verde, zbuciumul din codri
Tolstoi din studiul amintit, precum şi în lucrarea sa de veşnici, Nistrul lin ce-n valuri pierde/ ai luceferilor
licenţă consacrată filozofului german Fehner. Cu atât sfeşnici; Limba noastră-s vechi izvoade şi îi aleasă
mai interesantă ni se pare atenţia sa concentrată să ridice slavă-n ceruri,/ Să ne spuie-n hram ş-a-
asupra stării de fapte în problema limbii şi asupra casă/ Veşnicele adevăruri.// Limba noastră-i limbă
valorilor folclorice, asupra tradiţiilor. Exemplul e sfântă,/ Limba vechilor cazanii... Adresându-se
comparabil cu cel al lingvistului Eugeniu Coşeriu care, celor care sunt, de fapt, ai săi, Mateevici pune accentul
întors la baştină în ultimii ani ai vieţii, nu va conteni să pe nevoia omului de a dialoga cu sine însuşi. Dialogul
sublinieze miracolul păstrării limbii române la răsărit nu e altceva decât comunicarea internă. Tocmai de
de Prut. De fiecare dată când cineva se lansa în aceea în perioada postbelică Limba noastră nu a
complimente la adresa-i, el spunea: „Nu eu merit fost prea mult difuzată, căci comunismul, totalitarismul
laudele, ci voi, căci aţi rezistat în condiţii extrem de „a distrus tocmai comunicarea internă: conştiinţa,
dificile”. Limba, graiul sunt / au fost considerate de dialogul cu sine ca Altul” [5, p. 23]. Mateevici exprimă,
către Mateevici şi Coşeriu, ca şi de către Grigore de fapt, necesitatea accederii la conştiinţa de sine.
Vieru, ca organism viabil şi ca fiinţă de a cărei existenţă La fel a procedat şi Grigore Vieru care, împreună cu
trebuie să avem grijă punând-o mai presus de orice. ai săi confraţi de generaţie, a exprimat sensibilitatea
Din punctul de vedere al nevoii de îndumnezeire prin autohtonă aprofundată. Astfel se explică lirismul
cuvânt, poetul Limbii noastre se va întâlni peste creaţiei anilor ’60, înrudit cu reflexivitatea şi cu
aproximativ opt decenii cu lingvistul Eugeniu Coşeriu, introspecţia melancolică eminesciană, Eminescu, în
care, în ultimii ani de viaţă, a publicat la Chişinău câteva general, fiind un capitol aparte pentru peisajul nostru
poezii memorabile, în una din ele, intitulată Sângele cultural postbelic, iar pentru Vieru, în mod special.
nostru, fiind vizat destinul neamului, conceput în Căci autorul Luceafărului semnifică, deopotrivă,
legătură indestructibilă cu destinul limbii: Din sângele dramatismul şi credinţa în valori, atât de necesare
nostru/ s-au hrănit atâtea popoare.// Din sângele echilibrării firii lucrurilor la est de Prut.
nostru/ s-au născut/ poeţi şi cărturari ruşi./ Mai În Legământ,Grigore Vieru reflectă anume
ruşi decât ruşii.// Din sângele nostru/ s-au născut/ această dinamică a trăirii. Pe când în cazul lui Coşeriu
voievozi şi regi maghiari,/ hatmani de cazaci,/ personajul se apără de ofensiva celuilalt, ca alteritate
fruntaşi albanezi,/ fruntaşi sârbi,/ fruntaşi agresivă. Tonul este unul menit să îmbuneze, să facă
chirghizi.// Din sângele nostru/ s-au născut/ dialogul fructuos. Atitudinea este de superioritate a
cârmuitori,/ eroi şi vlădici greci./ Mai greci decât celui stăpân pe emoţii şi, în felul acesta, pe situaţie, a
grecii.// Dar să nu vă temeţi!/ Nu! Nu vă cerem să celui care are conştiinţa deplină a adevărului. În
ni-l daţi înapoi –/ sângele/ pe care vi l-am dăruit/ ambele cazuri adevărul este unul lingvistic. Discursul
la nord şi la sud de Dunăre!// Vă rugăm numai să lui Mateevici este determinat de tonul mobilizator şi
nu ni-l cereţi/ şi pe cel/ pe care îl mai avem./ Lăsaţi- de miracolul reînvierii limbii, aceasta din urmă făcând
ne şi nouă/ măcar câteva picături/ ca să ne putem parte dintr-un „proiect” de păstrare a valorilor morale,
înfăţişa cu ele/ ca noi înşine/ la judecata de apoi. care va pune în mişcare resorturile pierdute în uitare.
Spre deosebire de Alexei Mateevici, Eugeniu Anume asupra acestora se va concentra cea mai bună
Coşeriu se adresează cititorului din perspectiva unui parte a literaturii de la noi în perioada postbelică.
alt timp, nu mai puţin complicat, zis al globalizării. Vârful de lance în proză va fi Ion Druţă, iar în poezie
Dacă tonul poeziei lui Mateevici este unul mobilizator, – Grigore Vieru. Într-un timp prin excelenţă ateist, ei
adresat confraţilor săi pentru a-i trezi din somnul au pus, asemenea lui Mateevici, accentul pe valoarea
nepăsării, viziunea fiind una contaminată de accente religioasă a vieţii. Intuiţia artistică i-a condus către
romantice, foarte potrivite scopului, în cazul această zonă unică, a spiritualităţii autohtone,
lingvistului mihăilenar, cum îi plăcea lui Coşeriu să capabilă, în viziunea lor, de reierarhizarea valorilor
se numească înnobilând denumirea satului său de spirituale. În general, spiritualitatea rustică aparte în
baştină (Mihăileni, judeţul Bălţi), dialogul este literatura şi în cultura noastră, mentalitatea ţăranului
între ego şi alter ego. Şi în primul caz putem vorbi de la noi, din spaţiul estic al Europei, se caracterizează
de un dialog, însă eul liric apără interesul celuilalt, prin aşa-numitul „creştinism cosmic”. Pentru el lumea
care nu e decât colectivitatea pe care o reprezintă. este sfântă şi ritmurile ei sunt religioase: natura moare
Este ca şi cum eul ar vorbi cu sine însuşi: Înviaţi-vă, şi reînvie aidoma lui Isus Christos.

93