Page 100 - unirea6-7

6-7
Nimic nu mai era ca în copilăria noastră/ mea.
Sper să compensez/ să recuperez în veşnicie le-
gătura mea cu satul, pentru că repet cu insistenţă do-
rinţa mea de a mă întoarce până la împlinirea vea-
curilor, când viaţa pe pământ mi se va încheia, în ci- Quintelnicul meu mi-e mereu departe/ aproape.
mitirul din sat, lângă părinţii mei. M.-D. P.: Legat de climatul anilor de studii, de
Am să vă mărturisesc ceva de foarte puţină lume colegii şi profesorii pe care i-aţi cunoscut (apreciat)
cunoscut şi care mă întoarce spre părinţii mei, între- la vârsta întrebărilor şi a primelor lecturi, care este a-
bător şi admirativ, pentru stăruinţa lor în a avea pur- mintirea ce prevalează asupra celorlalte imagini re-
tători de nume ai bunicilor şi ai tatălui. Am un frate, ţinute? Vă invităm să evocaţi o întâmplare, o întâlnire
mai mare cu doi ani, Grigore. Dar înaintea lui am mai sau ,,un personaj” de care vă leagă (sau vă desparte)
avut doi fraţi, care au murit de mici, pe care-i chema un episod anume.
Grigore pe unul şi Nicolae pe celălalt. Atât de mult N.B.: În casa noastră nu erau prea multe cărţi,
au ţinut la a duce numele tatălui mai departe, încât i- înafara celor de rugăciuni. Biblioteca noastră s-a
a dat şi fratelui meu tot numele de Grigore, (au mai temeluit pe cărţile pe care, an de an, le primeam la
încercat încă o dată!), iar mie Nicolae (numele buni- premii eu şi fratele meu şi din cărţile pe care un vecin,
cului dinspre tată), iar ca să-l împace şi pe bunicul învăţător şi pasionat de istorie ni le dădea, văzând
dinspre mamă, mi-au dat şi numele de Ioan. Aşa că dragostea noastră de carte.
eu în acte sunt Ioan Nicolae. Mi-am iubit dascălii. Am avut mereu dascăli buni,
M.-D. P.: Aţi putea descrie, în câteva cuvinte, fără a mă fi putut eu ridica mereu la aşteptările lor.
locurile natale în care aţi copilărit şi în ce măsură se Am vii în memorie chipurile învăţătorilor mei, apoi
regăsesc acestea în opera dv.? îmi amintesc cu drag de profesoara mea de rusă, de
N.B.: Locurile natale se regăsesc în tot scrisul cea de română din anii de şcoală de acasă, apoi de
meu, fără să se vadă, fără să poată fi uşor detectate, diriginta din Bistriţa, profesoară de muzică, Ghingheli,
tocmai pentru că de-acolo am învăţat zborul şi am de cea de română, Drăgan, de profesorul de „mate”,
încercat să iau înălţime. Am trăit într-un spaţiu mioritc, Oltean, cu care mâncam Gheba pe pâine. Îmi amin-
în accepţiunea lui Blaga, şi m-am bucurat de toate tesc de ei afectuos, deşi au trecut ceva ani – 45 e o
virtuţile lui. cifră, nu-i aşa?
În cărţile mele se aud discret unduiri ale acelor Nu ştiu de unde a venit pasiunea mea pentru lec-
locuri şi ale lecturilor din adolescenţă, cu primele per- tură şi nici opţiunile mele – m-au prins anii adoles-
sonaje care m-au fascinat, din lumea reală (Spar- cenţei cu lecturi din Dostoievski, Tolstoi, Aldous
tacus) sau cea ficţională (Baronul Münchausen). Huxley, John Steinbeck, Giovanni Papini...
Am scris de-a lungul timpul câteva poeme dedi- Profesorii de la Liceul Nr. 1 din Bistriţa, în frunte
cate părinţilor mei, locurilor dinspre care am scrutat cu dirigentele, Livius Gubesch, un sas exigent, aspru,
orizonturile lumii. Chintelnic a devenit în poezia mea au pus biciul pe noi. Am fost o clasă bună – chiar da-
Quintelnic. că nu toţi stăteau cu burta pe carte mereu, dar care,
Am scris o micromonografie a bisericii din satul prin ceea ce au făcut în viaţă au confirmat că erau...din
natal, când a ajuns la vârsta centenară, am evocat un material de calitate!
personaj impunător, un mare nume pe care l-a dat Dacă e să evoc o întâmplare din acei ani, o „în-
Chintelnicul meu natal, Grigore Pletosu, care fusese tâmplare a fiinţei mele”, cum ar spune Nichita Stă-
teolog, profesor... care şi-a pus amprenta şi pe deve- nescu, atunci trebuie să mă întorc la perioada în care,
nirea lui George Coşbuc, cel de la Şcoala Normală spre disperarea cred şi uimirea unor bibliotecari,
din Năsăud. mi-am propus să citesc toate cărţile din biblioteca
Casa lui era aproape peste drum de casa noastră. orăşenească din Bistriţa. Începusem dintr-un colţ şi
Era o casă mare, cu un gard foarte înalt, din scândură, împrumutam cărţi cu... metrul. Câte-un metru de carte
care ceda greu la impulsurile noastre de a gusta căp- pe lună. Ce optimist puteam fi! Credeam că o să am
şunii din grădină, care răspândeau miresme îmbătă- mai multe vieţi să dau gata biblioteeca. Uitam de mine
toare. citind, uitam şi să mănânc. În buzunarul de la piept al
Am mai scris despre un obicei care a făcut cele- cămaşei aveam mereu cărţi de poezie, din colecţia
bru satul, „Hâzii”, care ne purtau prin vremi şi mitologii, „Cele mai frumoase poezii”, de la Albatros. Nu-mi
despre alte întâmplări „de-acasă”. ajungea timpul niciodată...
100