Page 99 - unirea6-7

6-7
în cenaclul şcolii cu Domniţa Petri, Cleopatra Lorinţiu,
Nicolae Borşa, Liliana Onişor şi în „Îndrumătorul
cultural”, prin purtarea de grijă a lui Traian Lalescu,
poetul delicat, fiul marelui matematician Traian
Lalescu. N.B.: De la mamă am rămas cu blândeţea şi
Deşi am mai publicat pe ici pe colo, adevăratul bunătatea ei, cu jertfelnicia ei, pentru ca nouă să ne
meu debut îl pun în contul revistei studenţeşti de cul- fie bine, să putem învăţa. Văzând cât de dragă ne e
tură de la Cluj „Echinox”, unde, printr-o fericită îm- cartea, a făcut tot ce i-a stat în putinţă să mergem, eu
prejurare, m-am integrat redacţional încă din primele şi fratele meu, la şcoală în oraş (Bistriţa). Era greu şi
luni de şcoală, lucrând şi la numărul aniversar, la zece pentru noi, dar şi pentru ea, pentru că trebuia să se
ani de la apariţia revistei. scoale cu noaptea-n cap (4-5) ca să ne pregătească
Nici în volum, debutul nu a fost mai limpede. În micul dejun şi pacheţelul. Iar noi trebuia să fim mereu
vârtejul concursurilor literare pentru debut, am publi- cu ochii la ceas. Trenul care ne ducea la Bistriţa nu
cat prima carte, „Muzeul de iarnă”, la Editura Dacia, aştepta după noi.
după ce am apărut de două ori în caietele de debut Din păcate, ea s-a prăpădit prematur şi viaţa mea
ale Editurii Albatros şi într-o antologie de debut de la s-a schimbat, astfel, radical. Mi-a lipsit enorm, am
Dacia. dus, duc încă, povara lipsei căldurii materne, pe care
Dar, ca să mă alint, am sentimentul că de fiecare n-am reuşit s-a compensez/ înlocuiesc cu nimic. Ni-
dată când public ceva sunt la debut. Pentru că publi- ciodată.
carea oricărui text induce pentru mine şi responsa- Tatăl meu era aspru, exigent, categoric în toate,
bilitate şi frenezie, ca la începuturi. nu umbla cu jumătăţi de măsură. Nu ştia ce e odihna
Dar, dacă e să dau concreteţe momentului când şi nici nu stătea departe de noi. Pentru mine avea o
mi-am văzut prima oară semnătura în ziar, cu o ştire, slăbiciune, pentru că eram „prâslea”.
trebuie să recunosc că, aşa cum se spune, puteam să O vreme, ne-a fost mamă şi tată, apoi a trebuit
prind iepuri de fericire. Mergeam pe uliţa satului, par- să ne luăm viaţa pe cont propriu.
că aşteptând să se uite toţi la mine. Mă simţeam im- Deşi am dus mereu cu mine nostalgia copilăriei
portant, eram „cineva”. Nimeni, până la mine, nu mai şi a locurilor ei, satul mi-a devenit străin, l-am văzut
scrisese la... ziar! din ce în ce mai rar, şi pe măsură ce a trecut vremea,
M.-D. P.: În istoria personală a fiecăruia stăruie nici sătenii nu-mi mai erau toţi cunoscuţi. Veneau ge-
chipul părinţilor. Ce amintiri, vise, imagini legate de neraţiile tinere, care-mi păreau din alte vremuri şi din
mamă sau tată, v-au rămas statornice peste ani? alte locuri.

99