Page 114 - unirea6-7
P. 114
6-7
Otilia Sîrbu
Fuioare de lumină tămăduitoare...
în „Hoţii de curcubee”
Motto:
„Numai prin mijlocirea cărţilor se poate judeca care fac din munca lor bagheta magică ce poate salva
un scriitor, şi nu pe baza câtorva articole” identitar, cultural o naţiune. Am legat o prietenie cu
Horia Vintilă profesorul Cristian Marian, cu mulţi dintre cei dragi
domniei sale, ca legământ ce ne poate salva intelectual
În lumea noastră suferim de un soi de nefericire depăşind multe din inconvenientele sociale ce degra-
care pare să redefinească identitar naţiunea română. dează această misiune, unică, a profesoratului. Acest
E o stare aparte, o jelanie a stării de rău dar şi a stării legământ este şi unul al locului căruia îi aparţinem: ca
de bine într-un cotidian hulpav ce conturează neşansa loc de naştere pentru profesorul Cristian Marin, ca
noastră deturnată de la esenţial. reşedinţă în ceea ce mă priveşte; ca izvor de docu-
Uităm de noi, de ceea ce suntem, de ce am mentare pentru cărţile sale (vezi „Mihai Viteazul”
fost, dar, mai mult decât atât, de ce am putea fi prin - Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti,
ziua de ieri ca să ne bucurăm de zilele ce vor fi. Un 2013), ca loc de întâlnire cu veşnicia clipelor pentru
permanent exerciţiu al unei memorii limitate care amândoi. Faţete ale unei întâlniri care caută să ne re-
provoacă multe angoase. dea demnitatea a ceea ce am fost educaţi să fim.
Ne raportăm la cultură, la acte de generozitate Suntem români şi nimeni nu poate schimba
umană, intelectuală prefăcându-ne că aparţinem lumii acest lucru, în pofida multor alternative ce par astăzi
acesteia. Întâmplător este o lume care ne ia de sub avantajos neo-moderniste.
tălpile grăbite generaţii diferite cu un calcul voit: să nu Tradiţia este, mai întâi de toate, legământul su-
ne mai aprţinem. Tristă situaţie pentru o istorie în care prem al unei naţiuni şi locul din care se naşte. Prin
mulţi din specialişti ai domeniului cred în contrariul cartea sa recent apărută, „Hoţii de curcubee”
acestor lucruri, demonstrându-le argumentat. (Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti,
Într-un astfel de context nu puteam să nu 2017), profesorul Cristian Marin vine în întâmpinarea
răspund invitaţiei de a prefaţa ultima carte a domnului cititorului care pare să fi uitat nu numai de istoria sa,
profesor Cristian Marin, doctor în istorie, autor al ci de apartenenţa sa cultural universală. Minunate sunt
unor cărţi bine documentate, colaborator al unor aceste referiri ale autorului, erudit şi căutător al
reviste de specialitate, inspector, director de şcoală tainelor care s-au născut din acest pământ sacru.
şi, nu în ultimul rând, fost primar al comunei Călugăreni, „Tot ce aţi scris dumneavoastră este ade-
judeţul Giurgiu. vărat. Referitor la ce spuneaţi, când am discutat
L-am cunoscut pe autorul acestei cărţi nou săptămâna trecută, că mari istorici ai lumii, pre-
apărute „Hoţii de curcubee” (Editura Grai şi Suflet cum Harold Haarman, William Schiller, Marija
- Cultura Naţională, Bucureşti, 2017) la una din lan- Gimbutas, plasează copilăria Europei în spaţiul
sările cărţii sale de epigrame şi eseuri - Rezervaţia carpato-danubiano-pontic. Susţinerile lor sunt
de zâmbete giurgiuvene (Editura Grai şi Suflet – confirmate de Biblie. Am cu mine două ediţii
Cultura Naţională, Bucureşti, 2015) - eveniment fas- ale Sfintei Scripturi din 2004 şi 2010. Viorel
tuos, la care a participat intelectualitatea giurgiuveană Rădulescu luă în mână una dintre ediţii şi o a-
şi bucureşteană, criticul Alex. Ştefănescu şi mulţi rătă inspectorului. Vedeţi, această Biblie tra-
dintre elevii săi, dovedind astfel că istoria patronează dusă de Dumitru Cornilescu spune cum Dum-
dragul de neam şi ţară ca disciplină a sufletului. nezeu a făcut Raiul pe pământ. Vă citez din Ge-
Nu programele şcolare impun, ci profesorii neză, pagina 3: „Numele celui dintâi <eden>
114