Page 109 - unirea6-7

6-7
dar protejat de luminile din stâlpii obraznici ori de fa-
rurile ţipător de nesimţite care ucid umbre flămânde.
Singurul lucru de care mă tem este acela că,
în goana-i bezmetică, gara mea, în viteza-i angelică,
să nu rupă gardul bisericii. Nimeni nu-şi dă seama şi
De mă îndepărtez prea mult de hoaşca
nu mă informează prin ce peroane-mi umblă gara
turbată şi-n călduri, rage şi urlă după mine ca un
tomnatică, eu, încă (ne)muritorul zurbagiu şi sihăstrit
turbat. Cred că, de n-ar fi priponit cu sfoara de limbă,
într-un corp de durere dulce, sub supraveghere de
ar lua-o la fugă după trupşorul meu.
singurătate bezmetică – legată la gât, mereu îmbrăţişat
Fraţilor, ştii ce tare mă strigă nenorocitul! Nu
de oftaturi eterne şi de prieteni cu şişu-n mâna de la
mă lasă nici să dorm. Mă strigă şi mă cheamă fiara,
spate, eu tot aştept!
stă cu gura căscată după mine... de parcă aş fi
Rătăcitoare umbră, caută-mi gara, adu-mi
ultimul...
liniştea-n peronul unde roua lacrimii strivită de calda-
Al dracului clopot!
râm se tânguie-n angoasa oraşului cenuşiu ca o meta-
foră plină de sensuri obscure, nu obscene!
Cârciumi obediente...
Nesuferitul...
În cârciumi obediente sticlele se tăvălesc pe
duşumea sforăind. Altele, cele pline, tremură-n raf-
Fraţilor! Nu ştiu cât oi fi de duşmănit sau cât
turi la fiecare deschidere a uşii.
duşmănesc pe lumea asta, dar este ceva care mă
Rezemat de şoldul viorii, Gică al lui Arcuş, îşi
supără groaznic. Mă enervează, cum n-am fost
azvârle din când în când, şi-n gând, ochii rumegă-
niciodată pe nicăieri, şi n-am duşmănit niciodată pe
tori în pălăria care colectează finanţe opărite.
nimeni cum o fac acum cu beleaua asta ruginită...
Oglinda mare din centrul „catedralei” ia fel de
Are aşa.... o artă în a mă simţi când îi sunt pe aproape,
fel de forme, de la mirosul vinului, al ţuicii, ori al
ce nu se poate. Dacă doarme şi trec pe lângă el, deşi
berii. Nu suportă beţivii şi-i poceşte direct propor-
păşesc încet, aproape în genunchi, imediat ciuleşte
ţional cu canitatea consumată.
urechile şi-mi face cu limba şi cu ochiul drept, adică
Când ceaţa se aşează-n priviri, oglinda se
s-o iau la dreapta..., pe poarta mare.... Când tace,
face palidă la faţă. Nu mai vede.
rugina dracului, tocmai când zici că a ...„mierlit-o”,
Cu urmele paşilor ruginiţi şi îmbălsămaţi de
c-a murit, tocmai atunci „învie”. Când îi sunt prin
ţuica puturoasă, nea Gică iese din pauză, începe să
preajmă ia foc nu alta. Este zglobiu din cale-afară.
bălăngăne vioara plină de tabac pe arcuşul obosit;
Am ajuns, de voie, de nevoie, când trec pe lângă
şi-i zice, şi-i zice...
domnia sa, să mă ascund după oameni, după căruţe
Simte că în curând viscolul fierbinte se rea-
cu porumbi, cu fân, să merg târâş prin şanţ să nu mă
zemă de cruci infantile.
vadă... Degeaba! El tot mă simte.
Deja... toate muierile sunt Ilene cosânzeniste!
Face cum face, dă de ochii mei şi râde de se
Le vede şi le simte... fecioare. În putregai de viaţă
topeşte. Cum v-am spus îmi face cu ochiul ...ciudat
stupidă vioara-i obosită asistă cu emoţii la recolta
rău de tot, hoaşca dracului. Nimic nu mă doare, nu
din pălărie. Nea Gică încă... respiră.
mă supără mai mult şi mai puternic decât jaful ăsta
bătrân, cotoroanţa asta care a îngropat mii de oameni
şi nu se lasă deloc, nu stă locului deloc. Pâsâie după Primăvară, dulce primăvară...
mine, mă şuieră, îmi face cu ochiul ...haimanaua
dracului, dar mai ales râde. Râde de rupe pământul
Umblă magnolia-n grădina de sărbătoare pli-
când mă vede. Mereu mă uit dacă am toate hainele
nă. Vântul fumuriu mângâie alunul din poala grădinii.
pe mine. Nu ştiu dacă „mă iubeşte” cineva mai mult
Gâzele dorm încă. La fel şi fluturii. Buna
decât el!
Vestire soseşte-n poarta primăverii cu ştirea-n
Bătrână cum este, hoaşca, cu haina ruptă-n
pătiagul la fel de primăvăratic. Ochii magnoliei dau
genunchi şi pantalonii în cot, are un simţ diabolic al
târcoale-n coama primăverii;
prezenţei mele prin preajma-i nenorocită. Radar
-Vii, sau soseşti, pare a-i spune!
cosmic, nu alta!
109