Page 110 - unirea6-7

6-7
- Vin când sosesc, şopteşte primăvara-n
floarea corcoduşului.
Of, primăvară! Soseşte-mă! Primăvăreş-
te-mă! Miluieşte-mă! Mieii cu ochii catifelaţi se uită a
milă spre grătarele obosite şi visează... Iezii ţâştesc în Mi-a făcut cu mâna, dar şi cu ochiul drept –
ţancuri nepăsători şi cu proteze primăvăratice la se zice că-i de bine... dreptul... şi, când spărgeam
glezne se-năbuşesc în verdele aprins cu urechi lemne pentru şemineu, s-a apropiat de mine, la fel de
ascuţite spre glasuri de cuci. Viorelele tămâioarele nepermis. N-am fost obraznic cu... „apropierile” şi
colorează mărăcinii în somnolenţă dulce. Mierlele-n cam detest acele apropieri care nu-mi plac, dar asta
„transă” construiesc elegante cuiburi pentru a da nu pentru că aş fi un mofturos, ci pentru... normalitatea
viaţă puilor de cuc. Berzele sosite-n turmă de la lucrurilor. Până şi iarba surâde mirată de situaţia în
mii de km decretează: care mă aflu. Am să strâng cerul într-o lacrimă şi am
- Gata! Dezlegarea la viaţă! La mânecă să-i spun:
scurtă! Roşii ouăle! Hristos va înviat! Vine Paştele! Pleacă moarte de-aici!

Cadâna Ochelari de urât

Pusese ochii pe mine, cum se spune în... De ce ne punem ochelari care văd numai
argou „popular”. Frunzele copacilor se-mbolnăvesc urâtul şi răul din oraşul tâlhar ce se agaţă de hainele
de nemurire, eu mă văd în chipul pietrei neşlefuite, burgiştilor?
dar o simt pe brunetă cum „mă umblă” cu ochii. Să Mereu nu-nţelegem că viaţa curge din altă
fiu sincer, cer iertare impricinatelor, dar o spun: mie viaţă, dintr-un tărâm în celălalt. De ce?
nu mi-au plăcut blondele. Tot timpul, în loc de o Pescăruşii ascund nopţile de veghe, când
blondă, am preferat două brunete. ploaia mă prinde de strajă la viaţă, iar clipa stă de
Şi totuşi, cuiva, unei cadâne brune, i se scurg vorbă cu copilul.
ochii după mine. Scald zarea-n soare şi mit neprivin- Cu privirea-nchisă-n rădăcină de copac
d-o-n ochi. În adânci nemângâieri, simţind-o cum se aştept să vină cerbii Aurorei pe umbre de păsări care
apropie ca o fantasmă să-mi biciuie visurile, mă face leagănă cerul…
să scot gândurile din cuvintele oloage cu ochii spre A-nceput zarea să mă muşte din priviri şi
cimitir. Pe morminte veghează vorbe siluite, iar eu nu ochiul mă muşcă din priviri!
ies din ochii cadânei. Marea vieţii se şterge de ţărmul dragostei,
Odată la mare, dezbrăcată, ce dezbrăcată... iar vântul cu paşii lungi vrea să-mi pună gâtul pe spada
goală puşcă, s-a apropiat de mine nepermis de abdicării. Atunci îi spun:
mult. Eu, pudic prin definiţie, am întors capul spre - Stai să-i ating fruntea c-o floare!
marea largă ce se rezema de ţărm visând vapoare Lampa vieţii cu ochii de jenă iese din râpa
întinse pe sârmă la zvântat. M-am bucurat când a destinului şi-mi gâdilă gândurile.
fugit în larg spre un tinerel care tocmai începuse să Sub sticla tăcerii, se alintă ramurile dintre
înghită apă de mare, care se zice că face bine la gâlci. astre, iar ploaia cu nori de lapte mângâie privirea.
Mi-am luat repede oalele şi am fugit pe altă margine Lasă-mă, viaţă, să privesc mai departe!
de mare a litoralului, bătrân şi el. După un timp, am
văzut-o cum număra oamenii. Îi număra şi-i trecea-n
catastif apropiindu-se „elegant” de mine. Nu doream Scrisoare pentru mine
să mă treacă-n listă. A început să zâmbească văzân-
du-mă. Mi-a făcut cu ochiul. Ca să fiu sigur că nu se amestecă urările în-
Chiar de-mi plac brunetele şi chiar uşă de tre ele de ziua Sfântului Gheorghe biruitorul, adică…
biserică nefiind, bruneta asta nu-mi plăcea de loc, „cele de pe faţă cu cele de pe dos”, m-am gândit
chiar dacă sentimentul ei era potrivnic cu al meu. A să-mi trimit o scrisoare cu stilul vechi…
cam început să-mi dea târcoale. Odată am văzut-o, Dragă… Gheorghe,
era de serviciu pe autostradă. - Ce mai faci, bă?

110