Page 58 - unirea6-7

6-7
îţi dau şi eu un fior de prunc
abia întâmplat din pântece
între râsu’ şi plânsu’
obrajii lui verde turcoaz

Eu stau plecată
nu-ţi vine să crezi, spre ea, dintr-un
ca o înfrunzire în luna lui Decembre, reflex de adoraţie,
ca o fântână într-un deşert abstract. şi fără să ştiu
Pentru un soare portocaliu până la capăt,
îţi dau şi eu, tu primăvară, totuşi ştiu
nu răsplată, că între noi
nu răsplată, de dimineaţă
ci dulce somaţie la viaţă. până seara,
rănite dar pline
Mai tânără cu un gând de viaţă,

iubindu-ne până
Ca un tango invizibil, la revoltă,
timpul se prelinge în mine focos, nu este loc
dinspre piele şi sânge, de niciun refugiu,
spre os după os. de nicio Antarctică,

de niciun strigăt
Timpul nu plânge, neîmbrăţişat.
nici eu nu mai plâng Am zis,
când renasc întruna femeie Am,
şi, femeie, întruna mă frâng, A...
mai tânără cu un gând
sau poate, Mamă de înger
sau sigur, Doamne,
cu o adiere Îngerul tău face semn
şi un foşnet de crâng. cu mânuţa,
Timpul nu mai plânge, „nu plânge, mamă,
nici eu nu mai plâng. cântă, uite aşa:

verde crud
Secvenţă - din ochi -
verde crud,
Ce frumoşi sunt macii când zâmbesc mugur alb şi
şi ce roşu tropoteşte iarba deasă, roz şi pur,
din caleaşca verii lung clipesc până în Siberia,
dimineţi şi zboruri de mătasă. până la iarnă
să fiarbă gerul sălbatic
Un parfum de nard împărătesc când mă cauţi fugind,
îmi trezeşte parcă azi copilăria, să stea soarele în loc
amintiri prin suflet tălmăcesc pentru trandafirii care
într-un fel de pace reveria... se roagă

în tine
Poezia şi nimeni să nu ne condamne
de atâta iubire,
mă pândeşte mamă”.
cu un ochi liliachiu
ca o Veneţie,
ca o gondolă plutitoare
mă pândeşte.

58