Page 57 - unirea6-7

6-7
Medeea Roşca

îmi deschid inima pentru
fântânile lăbărţate cu arşiţă,
sunt o cascadă
fără gravitaţie

spun: sunt o femeie
liberă de măşti,
poate mai femeie decât
măştile tuturor femeilor,
eu scriu cărţi
de dragoste dezrobită

pentru oameni,
pentru păsări,
pentru frunze,

e o sfidare planetară
Renaştere să iubeşti fără calcul
ca şi când în afară
Ce şopteai, Doamne, de noi doi
de-mi venea râsul, nu mai există nimic,
râsul, nicio matematică,
plânsul, nicio excepţie de fond,
ca şi când
ştiu că eram la masă
şi frângeam pâine Mâinile mele
arcuită la vârf
ca o gondolă, În descreştere ca pielea geometrică
ca un trup jertfelnic, a nonagenarei colţ cu casa vecină,
colţ cu ploaia de april,
nici nu puteam respira, ce mai ploaie,
privind cum vorbele Tale unită cu faţa din faţă
se răstigneau treptat a soarelui, pentru însămânţare,
pentru înviere
în ceva mai adânc decât mine, mâinile mele
mai jos nu ştiu să se roage cu vorbe la xerox,
decât departele din departe Doamne, dar dacă nu Te superi,
fă-le un răsărit pentru osândă,
şi deodată, ca să primească Raiul
deodată de care-mi vorbea buna
am început să râd, când mergeam spre Biserică
să plâng în ziua de odihnă.
ca după o blândă,
deja întâmplată geneză. Pentru un soare portocaliu

Pledoarie pentru libertate Tu, primăvară, n-o să-ţi pară rău,
pentru un soare portocaliu
în dimineaţa aceasta de africă rotundă cu muguri răscopţi,
57