Page 78 - unirea6-7

6-7

Ela Iakab

Eu l-am căutat, cum mi-am căutat mama,
când m-am trezit pe cea mai înaltă stâncă
a miticei aşezări Meteora, alături de ursitoarea
bătrână şi străină.

Şi, în timp ce strămuta în mine
ucigătorul dar,
i-am spus că îl iubesc mai mult
decât i-a iubit Prometeu pe oameni,
când a furat focul din cer.

Aşa cum iubesc grecii te iubesc şi eu,
nemăsurat,
mi-a spus în limba lui angelică,
lăsându-mi pentru răni
ierburile lui exotice.

XII.
Vin Îngerii

Doar cei ce pot contempla râul stelar,
X.
retrăind agonia lui Phaeton, fără să moară,
sunt primiţi în Ellada pustiului.
Nu voi şti niciodată ce fel de foc
a fost focul aprins de Înger
Trei cuvinte am rostit lângă hotar
deasupra capului meu.
şi porţile mi s-au deschis.
Mă stăpânea senzaţia că am fi făcut,
pentru o clipă, schimb de aură.
Ţinutul enigmatic nu avea temple,
regi, sacerdoţi, altare.
Cum un trup de fecioară
Eremiţii erau zvelţi
hărăzită zeilor,
şi tinereţea lor nu semăna
s-a mistuit pe lemn de cedru ceresc
cu tinereţea pământenilor.
tristeţea din sângele seminţiei mele.
Toţi trăiau treizeci şi trei de ani.
Tristeţe pe care o preţuisem,
de când mă ştiu,
Brusc, Îngerul a început să-şi mişte degetele,
ca unic rost al existenţei mele.
pe strunele unui buzuki plămădit în eter.

Stâncile uriaşe sunau, cum suna luntrea lui Charon
XI.
când trecea Orfeu apele Styxului,
despărţit de Euridice pentru totdeauna.
De îngerul care sculpta în aripile
corpului subtil al celor intraţi pe Cale
Au murit atunci, de jur împrejurul meu, treizeci şi trei
tristeţea începuturilor,
de bărbaţi.
toţi fugeau: copiii, sfinţii,
profeţii, rătăcitorii şi exilaţii.
Cum nu am murit şi eu,

78