Page 80 - unirea6-7

6-7
toată asceza mea.

Îmi voi sili trupul
să mai străbată furtunile de nisip,
încă şapte anotimpuri, ştiu că ar fi putut învia morţii,
încă şapte vârste, dar era a mea
încă şapte agonii. şi nu am vrut s-o împart
cu nimeni
Voi fi cel dintâi supravieţuitor, pe pământ.
pe care spaima că voi sfârşi aici,
în pragul epifaniei,
după urcuşul celor şapte sute de trepte
XXIII.
ale solitudinii,
la mereu aceeaşi depărtare de altar,
Născoceam peceţi într-o înfrigurare sihastră,
nu l-a putut ucide! cioplind în sfere translucide
Arborele Vieţii.

XXII. Am ştiut că Zeul mi-a primit
scrierea cu zbateri sonore,
Din şapte în şapte nopţi, când incandescenţa mâinilor
ţâşneau ridicate spre cer
din aripile Îngerului a rugă,
spectrele unor discuri de foc a implorare,
şi se încleştau hipnotic a încremenit în aer
pe trupul meu solitar. cele zece sefiroturi.

Apoi, a venit Zeul, Zece Îngeri au venit să păzească
şi a sfâşiat floarea de colţ, semnele orbitoare,
crescută în aura mea sonoră. pe care le vânau, cu săgeţi de foc nepământean,
seminţii întregi de zeiţe subterane.
Nu avea dreptate Zeul,
nu avea! Abia atunci, oamenii deşertului
Dintre toţi asceţii lumii, au dat deşertului un nume:
Îngerul altarului Athanasios, au rostit cu toţii,
pe mine m-a ales, şi aşa a rămas în vecii vecilor,
mie şi numai mie mi-a dat căci numele celor zece Îngeri
lumina lui necreată. nici eu nu îndrăzneam
să le rostesc.
Ştiu că ar fi putut vindeca,

Pictură de: Alina Deica

80