Page 79 - unirea6-7

6-7
deşi făptura mea toată a cântat şi ea,
cu vocea din luntre,
cu vocea sufletelor plecate mereu
spre lumea întunecată,
numai Îngerul Cum, Doamne,
care a murmurat Esi eisai Athanasios 1 cum aş putea,
ştie! cu ce sabie, făurită unde,
să ucid, în toate cele patru sfere ale sufletului meu,
1 în gr.Tu eşti Athanasios. iubirea cea mai mistuitoare

dintre toate iubirile de care trupul meu de sânge
a rămas străin?
XIII.

Îngerul mi-a sfâşiat vedeniile,
XVIII.
una câte una,
cum într-un straniu rit de exorcism.
Pe cei ce mureau îmbrăţişaţi de Înger,
nici taumaturgii nu-i mai puteau învia.
Deodată, s-a oprit
în faţa mirajului cu origini îndepărtate
Şi-a deschis aripile imense şi reci,
într-un tulbure legământ metafizic. reci cum nu era nimic în vis ori pe pământ,
poate nici în nordul primelor şase ceruri.
Cum era el înrădăcinat
în fluxul elementelor dinlăuntrul meu,
M-a îmbrăţişat fluierând, cum niciodată
aşa era şi fecioara,
nu mai fluierase, închizându-şi aripile
descinsă dintr-o seminţie de jur împrejurul tăcerii în care locuiam
înrudită cu străvechi oreade,
eu, pregătit să-i dăruiesc nu numai
care venea mereu, viaţa trupului de acum,
la o margine spectrală
trupul de om şi trupul de astru,
din nordul pustiei,
ci Viaţa mea pură,
să-mi aducă rune, rătăcitoare între moarte şi renaşteri.
purificate în tăcerile de dincolo.

În nicio moarte nu am păşit cu suflet întinat,
i-am spus Îngerului, fără să-mi fi putut aminti
XVII.
dacă aşa mi-a şoptit mama, ursitoarea
ori glasul de argint din fluviul copilăriei mele.
Eram singur în toată pustietatea.

Un anotimp întreg am rămas în noianul rotitor,
Vedeam cu ochii morţii cum pleacă
adâncit în vedenii ieşite din matca timpului.
din corpul meu astral păsări cu aripi imense,
ducând cu ele viaţa aceea din mine
care nu a fost niciodată a mea.
XXI.

Nici cu mâinile nu mai puteam să mă rog,
Încă nu vroia Îngerul să străfulgere,
când a pogorât la căpătâiul meu Îngerul.
cu lumină din lumina
celui de-al şaptelea cer,
Cu incantaţii celeste a întors păsările
răspântia oprită
în pieptul meu, deschis ca floarea de lotus. în calea spre altar.
Cu braţe aproape omeneşti m-a răpit în lumina lui,
care creştea progresiv
Şi, totuşi, Îngere,
către singurătatea apelor de sus. pentru tine va fi să fie

79