Page 139 - 9 PLUS Mai 2022
P. 139
Educaţia ecologică este un proces
menit să sensibilizeze oamenii, să-i facă mai
conştienţi şi preocupaţi de problemele
mediului înconjurător. Scopul final al
educaţiei ecologice este acelaşi oriunde în
lume şi anume de a forma o mentalitate
sănătoasă privind calitatea mediului în care
trăim. Astăzi, când asistăm la cel mai
vertiginos amestec al omului în natură, se
materiale sintetice sau sticlă pentru a le
impune educarea în spirit ecologic, a tinerei
reintroduce în circuitul ecoLOGIC.
generaţii, deoarece „copiii sunt mesaje vii pe
Orice copil poate deveni un prieten al
care le trimitem către vremuri pe care noi nu
naturii, cu condiţia să respecte natura. Natura
le vom mai trăi‖.
are nevoie de prieteni. Școlii îi revine
Instituţiile de învăţământ au obligaţia
importanta sarcină ecologică, aceea că, încă
de a organiza o vie şi susţinută mişcare de
de la cea mai fragedă vârstă, copiii să ajungă
ocrotire a mediului, iar elevii pot să formeze
să cunoască, să iubească şi să ocrotească
marele val de apărători ai naturii. Adevărata
natura. În programa activităţilor instructiv –
educaţie în materie de ecologie îşi va atinge
educative sunt recomandate o serie de
scopul când se va reuşi ca tânăra generaţie,
obiective, a căror transpunere în activităţi
viitorul de mâine, să fie convinsă de
specifice conduce copiii către înţelegerea unor
necesitatea ocrotirii naturii şi va deveni
legături cauzale între evenimente, le dezvoltă
factorul activ în acţiunea de împăcare a
spiritul de observaţie, contribuie la formarea
omului cu natura. Educaţia cu privire la
de priceperi şi deprinderi active, precum şi la
mediu trebuie să dezvolte la nivelul întregii
dezvoltarea conştiinţei civice. Ecologia
populaţii atitudini de respect şi
adevărată nu depinde de legi, definiţii, ci de
responsabilitate faţă de resursele naturale în
conştiinţa noastră, de respectarea naturii şi a
vederea ocrotirii lor.
valorii sale. Dacă tu ai o atitudine pozitivă
faţă de natură poate şi cel de lângă tine o va
Educaţia ecologică se poate face
dobândi în timp, poate nu o să mai arunce
începând cu satisfacerea intereselor copiilor
gunoaie oriunde, poate o să planteze un pom,
de cunoaştere a plantelor şi animalelor în
poate la rândul lui o să înveţe pe altcineva ce
condiţii naturale şi continuând cu educarea
înseamnă respectul pentru natură.
deprinderii de a închide la timp comutatorul,
Scopul educaţiei ecologice este
robinetul, de a ocroti spaţiile verzi sau de a
incitarea fiecărui individ în aşa fel
recupera organizat deşeurile de hârtie, metal,
139