Page 57 - BASME EM

zmei de pe pământ, îl trimisese pe acesta deghizat în țăran, la castel. Zmeul voia să rupă blestemul și să ia fata pentru el, dar împăratul nu știa asta și îl credea pe John un om bun și muncitor. Trecuse deja o jumătate de an de când prințul era plecat, iar John, în timpul acesta, îl păcălea în fiecare zi cu replica: - Lasă, Împărate, nu mai fi necăjit, voi rupe eu acest blestem! Cum să se mai gândească împăratul la bietul prinț care era plecat pentru inima fiicei sale, când acest intrus îi controla mintea... Dar iată că peste un an apăru prințul la castel cu leacul: - Poftim, Împărate, leacul! - Cum de mai ești în viață? - Împărate, eu m-am luptat cu tot ce mi-a stat în cale pentru fiica dumitale. Împăratul era foarte fericit că, în sfârșit, blestemul fusese rupt. - Dragă prințe, eu ți-o încredințez pe fiica mea Daiana, îți voi fi alături până la adânci bătrânețe. Când John îi auzi, simți că pică cerul pe el. Nu voia ca prințul să rămână cu fata, așa că la miezul nopții se duse în camera prințesei și o fură. A doua zi: - Împărate! Prințesa a fost furată, mă duc în căutarea ei! îi zice prințul încălecând în grabă pe calul său. Merse ce merse până ce îi găsi pe John și pe zmeul cel șiret. Începură și se luptară trei zile și trei nopți, iar victoria fu de partea prințului. Zmeul fusese, în sfârșit, învins! La palat era acum fericire mare, împăratul dădu cea mai mare petrecere din toate împărățiile, iar Daiana și prințul trăiră fericiți până la adânci bătrâneți. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa! 57