Page 60 - BASME EM

STANA Luca Chitaristul – Luca Ciobănescu A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit. A fost demult, tare demult, pe vremea când stră-stră-străbunicul meu era așa ca voi, băiat de casă și de nădejde al părinților lui, într-un sătuc uitat de lume, a fost o fetiță frumoasă- frumoasă, Stana, fiica primului gospodar al satului, a primarului. Ea lumina ochilor părinților ei, era deșteaptă foc, dar cam leneșă și cusurgie fără pereche, le găsea tuturor câte un cusur: ba era chel, ba era gras, ba era văduv, ba era prea tânăr, ba era leneș. Oamenii se uitau cam chiorâș la ea, prea le spunea defectele pe față fără nicio jenă. Bunica ei, bolnavă, o iubea cel mai mult, trăia s-o vadă mare, la casa ei, cu bărbat și copii, se cam luase mai mult de griji chiar dacă avea ea zestre, salba de mahmudele, icușari, pământuri, vite. Cine s-o ție de nevastă colțoasă și leneșă? Chiar dac-o lua cineva, zile bune nu o să aibe cu soacra și bărbatul în casă. Ehei, dragii moșului, altfel era viața atunci, căsătoriile erau aranjate după avere, după rangul social, un sărac nu putea să ridice ochii la o bogătașă. Cei mai mulți erau sărmani și se bucurau de o îmbucătura de mămăligă cu o ceapă spartă în patru și de o bucățică de brânză, cina luată la lumina opaițului. Când vedeau pâinea era sărbătoare, ca la voi cozonacul. Aveau alt stil de viață, trăiau mai sănătos. Ei se culcau devreme, că era scump gazul și se trezeau cu noaptea în cap, la al treilea cântat al cocoșilor, foloseau ca pe-o binecuvântare lumina soarelui și prețuiau toate darurile divine cu care Dumnezeu l-a binecuvântat pe om. Mai erau câte unii și altfel, că nu există pădure fără uscături. Revenim la ale noastre! Stana împlinise șapte ani, vârsta la care i se putea ghici viitorul, ai casei voiau să știe dacă o să se mărite sau o să rămână fată bătrână. Bunica ei s-a dus la o femeie din sat; Doftoroaia, să-i ghicească și să-i facă de scrisă ca să-i grăbească soarta. Așa a aflat cu 60