Page 63 - BASME EM
P. 63
TĂrâmul fermecat Mihai Artistul – Mihai Baltă A fost odată ca niciodată. A fost un oraș pe un tărâm fermecat, despărțit în două de o apă magică, astfel că de-o parte era Orașul Bucuriei unde oamenii trăiau în armonie și veselie, conduși de curajosul prinț Wiliam și de frumoasa sa soție, Ella, iar de cealaltă era Orașul Întunecat unde oamenii erau răi și triști, conduși de Împăratul Negru. Acesta avea un singur țel, să stăpânească Orașul Bucuriei, iar pentru a-și îndeplini dorința, își pusese în gând să-l ucidă pe moștenitorul lui Wiliam cum va vedea lumina zilei. Și înainte cu poveste că de aicea mult mai este. Trecu o lună, trecură trei, trecură nouă și iată că sosi și ziua mult așteptată de toată lumea. Culmea ironiei, părinții pregăteau nașterea pruncului, dușmanii îi puneau la cale moartea micuțului. Cu trei ceasuri înainte de a veni pe lume prințul moștenitor al Orașului Bucuriei, conducătorul Orașului Întunecat i- a cerut supusului său, Vulturului Gigant: - Vulture, dă-te peste cap, fă ce știi tu mai bine și adu-mi-l aici pe pruncul Ellei de îndată ce va ieși din pântecele mamei sale. Zis și făcut! Deodată se auzi un tunet puternic, cerul se lumină, un chiot de bucurie se auzi, născuse împărăteasa un copil frumos, cu părul bălai ca spicul grâului, cu ochi albaștri ca seninul cerului și glas melodios ca valurile mării liniștite. Se auziră urale puternice: - Trăiască! Trăiască! Trăiască prințul! Imediat se auzi un alt tunet și cerul se întunecă definitiv. Glasul copilului nou-născut se auzi clar cerând ajutorul: - Ma-ma! Maaaa-ma! 63