Page 61 - BASME EM

uimire că asupra nepoatei ei era aruncat blestemul să moară din cauza apei. Una cu ochi verzi care se iubise cu bărbatu-su, primarul, o blestemase dinainte să se nască. - Aha, mi-aduc aminte, țațo! Floarea lu' Ilie a lu' Pomană, o fată săracă și frumoasă din sat se îndrăgostise de bărbatu-meu, ăsta s-a bucurat de naivitatea ei, i-a spus că o iubește, că o ia de nevastă, a înșelat-o în tinerețe. O lăsase grea și îi făcuse o fată, dar nu a recunoscut-o niciodată. Eu m-am supărat, era să-l las, da' ne-am împăcat și l-am iertat. Fata asta rămasă grea și-a luat o pedeapsă grea pentru un copil născut în afara căsătoriei! Atunci am auzit că ne-a blestemat să nu avem parte de fete până n-om recunoaște pe fi-sa. Când este spus din inimă, blestemul se prinde. Ce vă spun acum nu sunt minciuni, sunt întâmplate și trăite aievea, de la bunicul meu le știu, iar el de la străbunicul lui, ați înțeles voi. Și înainte cu poveste că de aicea mult mai este. Uite că ghicitoarea le-a băgat frica în oase, nu-i mai interesa dacă se va mărita sau nu Stana, au început să o ferească de apă ca să se bucure de ea și la bătrânețe. Nu o mai lăsau la gârlă, la scăldat, îi astupau gura fântânii să nu cadă în ea dacă voia să scoată apă, n-o lăsau nicăieri singură, puseseră capac și lacăt la fântână. Ei plecau la câmp și o lăsau singură să aibă grijă de lighioanele din ogradă. Trecu o zi, o lună, un an, trei ani. Trăiau fiecare zi a fetei ca fiind ultima, bucurându-se de ea. Cu o grijă excesivă o închiseseră în curte ca într-un glob de sticlă. Doar că ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Într-o zi ei au plecat cu noaptea în cap, în mare grabă, la secerat grâul că nu existau combine, secerau cu mâna, făceau grâul snopi și apoi îl da la batoză să-l facă boabe. Munceau și ei și aveau și oameni tocmiți cu ziua. Dura și o săptămână dacă nu aveai cu cine te ajuta. Noaptea dormeau pe loc să nu le fure cineva grânele. Așa că au închis poarta, au pus lacăt la fântână, i-au lăsat mâncare fetei, dar au uitat să-i lase apă. Stanei i s-a făcut așa de sete, că s-a pus peste fântână unde au găsit-o moartă că i se uscase sufletul de sete. -Aoleu, nepoată! Te luă Dumnezeu înaintea mea! Cum să mai trăiesc eu? Ia-mă, maică, și pe mine, e greuuu să-ți îngropi, Doamne, nepoții! Stano, arată-mi-te în vis și spune-mi cum săfac și ce să fac să-ți fie bine p-acolo! Au plâns-o, au regretat-o mult de tot. Înainte de pomenirea de șase săptămâni, Stana i-a apărut bunică-sii în vis și i-a spus că până nu o recunoaște pe fata țații Florica, ea n-o să aibă liniște. Să-i boteze fata din burtă cu numele ei și se va rupe blestemul. 61