Page 33 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 16

În adâncul străveziului amurg,
Mă gândesc la visul independenței noastre, un ecou îndepărtat
acum,
Căci era în care eram stăpâni pe destinul nostru s-a stins,
Și ne trezim să găsim că suntem doar rotițe în mecanismul
birocratic.
Gândurile noastre, ca șoapte pierdute în vânt,
Manipulate de mâini nevăzute, de guvern și viclenia industriei,
Sentimentele modelate în strânsoarea necruțătoare a industriei,
Gusturile noastre dictate de tirania mass-media.
Odată visam la ceruri nesfârșite și cărări libere,
Dar acum pășim în cercuri, în urma acestui sistem,
Fiecare pas, o umbră a libertății pe care o căutam,
Fiecare respirație, un testament al independenței uitate.
Colind coridoarele unei vieți odată a mea,
Acum scenarizată de forțe, de semințe nu de mine semănate,
În vastul mecanism al acestui labirint organizat,
Îmi caut spiritul, pierdut în ceață.
O revoluție tăcută se agită în inima mea,
O tânjire după zilele când jucam un rol suveran,
Dar acum, fiecare mișcare, fiecare alegere,
Ecoul deciziilor unei voci nevăzute.
Suntem doar ecouri în stupul industrial,
Individualitatea noastră, odată vibrantă, luptând să
supraviețuiască,
Minți odată limpezi, acum înnourate de decrete exterioare,
Inimi odată libere, acum legate de un destin colectiv.
Și totuși, în colțurile sufletului meu, o scânteie rămâne,
O speranță care străbate lanțurile nevăzute,
Căci în adâncul nopții manipulate,

32