Page 32 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

Sufletele lor, închise între zidurile unor închisori auto-impuse,
strigă, dar strigătele se întorc în vidul gol.
Cufundat în acest flux al conștiinței, văd peisajul unui spirit
frânt,
Odată o pânză a posibilităților infinite, acum marcată de
cicatricile haosului impus,
În inimile lor, melodia creației devine vagă, înlocuită de
disonanța disperării și fricii,
Chemarea poetului, un vaiet fantomatic, reverberând prin
noapte, căutând urechi dispuse să audă, să înțeleagă.
Și totuși, sub suprafața acestui haos impus, zace o rezistență
tăcută,
Șoapte ale schimbării, subtile și persistente, ca foșnetul blând al
frunzelor într-o pădure fără sfârșit,
Căci chiar în inima haosului, semințele reînnoirii așteaptă
momentul lor, gata să răsară printre ruine,
Și în acea renaștere, poate, va apărea o nouă armonie, unde
cântecul poetului poate rezona din nou cu sufletul.
Până atunci, cutreier amurgul, martor al îmbinării creației și
distrugerii,
Fiecare pas un memento al rezilienței spiritului, al căutării
neîncetate a frumuseții în mijlocul disperării,
Căci dincolo de atingerea fricii și violenței, dincolo de modelele
rigide impuse, zace tărâmul nelimitat al visului poetului,
Unde suferința e recunoscută, întunericul îmbrățișat, și din
universul haosului, se nasc noi stele.

31