Page 31 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 15

Sub vălul sufocant al amurgului, unde umbrele șoptesc povești
uitate vântului,
Cutreier labirintul gândurilor, un călător în haosul tăcut al
minții mele.
România stă imună la toate apelurile mele, o țară unde vocea
poetului este un ecou pierdut în vastitate,
Oamenii ei, surzi la limbajul bătăilor inimii poetului, evită
recunoașterea suferinței — prea jenantă, prea crudă,
Își feresc ochii de lacrimi, mascându-și propriile frici cu fațade
ale invulnerabilității.
Teroarea lor de violență, o bestie pândind, îi împinge să comită
cruzimi care sfidează rațiunea,
Acte nebune de distrugere, născute din propria lor teamă,
aruncă umbre întunecate asupra pământului,
Nu au nicio reverență pentru formă sau schimbare; se agață de
modele rigide, distrugând tot ce nu se potrivește,
În strânsoarea lor zace haosul, și totuși îl urmăresc neîncetat,
un paradox al ordinii și ruinei.
Prin coridoarele întortocheate ale gândurilor, văd frica lor ca
un spectru, bântuind fiecare colț,
Un ghid înfricoșător conducându-i pe cărări împânzite cu
resturile visurilor și speranțelor fragmentate,
Fiecare act de cruzime, un strigăt disperat împotriva tăcerii, o
încercare zadarnică de a liniști dezordinea din interior,
Ei distrug, căutând pacea în cenușa a ceea ce odată era vibrant
și liber, găsind însă doar mai multă dezordine.
Cuvintele poetului se transformă în cântece de jale, lamentând
pierderea frumuseții în căutarea neîncetată a conformității,
Printre ruinele individualității, găsesc rămășițe ale versurilor
uitate, îngropate sub greutatea uniformității impuse,

30