Page 120 - unirea 8-9
P. 120
8-9
Geneza ca o compilaţie
Şi a zis: „Să se facă Lumină!”
Şi s-a făcut. Dar nu peste tot…
Au rămas păsările de noapte… râzând…
În noapte Primeşte în Înaltul Dedesubtului Tău!...
să care visele înspre oameni… O altă naştere!
…aşchii nestăpânite, grăbite! râzând!...
…fiori de teamă!
Şi iarăşi a zis… şi a zis… şi a zis! Elementul de dincolo de
Şi s-a făcut! S-a făcut! S-a făcut! Tabelul lui Mendeleev
Au mai rămas unele nezise, şi…
picură… Noi Florin Vedeanu
picură de acolo pedepse ca ploaia priveam uimiţi spre bucurie…
de vară nimerindu-i pe oameni… …se-mprăştia precum argintul viu,
Trimite Doamne!... Sau nu mai trimite… mici picuri… apoi se căutau unindu-se
Lasă-ne să mai credem odaia grăbiţi în hohote…
Ferită de coşmaruri noptoase… Noi nu ştim să inventăm bucuria…
Închide uşile acolo-n Rai, şi taci… Căutăm o pictură răzleţită
Unii încearcă disperaţi să Te imite!... pe care să ne-o închidem în zâmbet
ca pe o floare la butoniera
…Cumpene şi… rostogoliri hainei de purtare…
Noi vrem să trăim bucuria
Cât plumb să punem de picioare dincolo de Balul Reginei…
pentru a ne obişnui cu profunzimea, Noi Florin Vedeanu
cu dedesubtul, copilul unui vis neîmplinit
cu acel jos care este deasupra susului am pierdut locul căutării…
în sfera cu rostogolire
cu centrele pe margini… unde Dreptatea noastră doarme-n Prut
ilogicul logicului grăbit să dea roade
dintr-o cunoaştere ascunsă nouă… Priviţi acolo,
râde… Malurile-s verzi la fel…
Cât trup să pierdem fiecare Prutul de-o vreme clocoteşte!
pentru a ne obişnui cu înălţimea, Oricât am vrea să-l împărţim frăţeşte
cu eterul, Amestec iubirile Române ducându-le cu el…
cu acel sus care se află dedesubt Ceasul verdeţei şade de veghe pentru cel
în sfera cu rostogolire Care cu sângele Român iubeşte
cu marginile-n centru… unde Neamul acesta răstignit pe maluri jumătăţi…
logicul ilogicului grăbit să soarbă Curate mame
acea cunoaştere destinată nouă… Sub candele închină creştineşte
râde… Pâinea acelei clipe când Marile Cetăţi
Ai făcut Doamne totul atât de rotund Vor sta în cumpănă să se destrame…
şi de mişcător Tată a Toate câte sunt,
încât murim sufocaţi de perfecţiune Ai grijă… copiii Tăi cei răi de-o vreme
admirându-i Bat cuie în cer peste inimi creştine de mame…
grija numărării zilelor noastre; …Cui ne laşi Doamne, Cine ne păzeşte?!
…de cunoştere şi necunoaştere…
120
