Page 122 - unirea 8-9

8-9
Avea serviciu, başca o cămăruă cu chirie, e
drept cam ma-gherniă, dar la ce-i trebuia ei era tocmai
bună. Băbuţa, Doamna, Coana Beleja,
,,propietăreasa” avea un şir lung de odăie una lângă
alta, parcă, speciale pentru cei ca ea. Vecinii erau şîîî… te muţi cu mineee că eu singur… să-ţi fie clar…!
cam ciudaţi, dubioşi, majoritatea tineri, unii munceau nu stau nici de-al dracu!… bine că s-a dus… cale
zilnic, alţii, cioflingari filfizonii… şui căutaţi de lege, bătută… era nesuferită şi mă certa mereu… coto-
săltaţi duminica de dimineaţă; femei găsite de foştii roanţa dracu proastă-n gură… ceşci, ăăăă?! mai faci
bărbaţi şi pedepsite în public cu bătăi crunte în curte şi tu o mâncare… alea-alea… mare lucru mâna dă
şi pe stradă!... dar, Doamne-ajută!... Ea o să-şi vadă femeie, mie-mi spui?! Sunt lucid… eu sunt numai
de-ale ei… că ştie să tacă zile întregi dacă trebuie. creier… n-am avut noroc dă femeie… Baica?... Ete-
Măcar aici n-o ştie nici vântu’ nici pă-mântu’… Îşi na! Am dus-o după mine… cât am putut şi eu…
trăia nevoia, nu dragu’!... Singurătatea o luase în m-a golit de zile vrăjitoarea dracu!...
braţe… cine altcineva?! A început cu mătu-ratul N-a putut să mai rabde Dica. A plecat la ţară
străzilor de la periferie, noaptea. Numai noaptea. Cât chiar în acea dimineaţă, la o soră. Tot singură şi ea şi
timp? Ce mai contează timpul! Era colegă cu Baica, tot fără copii, dar cu casă. Se gândise ea bine, putea
colegă de tomberon. O oacheşă bolnavă de piept să încerce să-şi plombeze viaţa asta găunoasă cu un
care fuma, pe noapte, două pachete de ,,mără-şeşti”, om nici bun nici rău. O să vadă mai întâi ce face
fuma şi drăcuia, fuma şi blestema… şi cu Mau era Florea… ce dacă au îmbătrânit… nu se putea să
colegă, tot oacheş şi el, dar şi beţiv, beţiv înrăit. Bea nu-şi mai aducă aminte… Numai că, odată ajunsă la
până se tăvălea ca un porc în propriul pişat… ce-l ţară, hop şi necazul după ea! Florea cine ar fi crezut,
mai căra Baica în tomberon noaptea pe la două-trei cu casă bună cu acareturi, cu tot rostul, se spânzurase
dinspre ziuă, ce-l mai blestema Baica! Îi era bărbat de craca unui dud de la poarta mare din faţa casei…
Mau. Bărbat, dar şi blestem!... şi povară… săraca Se săturase de singurătate, şi trimisese vorbă unei
Baica, ofticoasa… toată lumea îndură, peste tot sunt văduve, mai tânără ca el cu cinşpe ani… treaba era
amărâţi… ca şi făcută, numai că ducându-se Florea să-i ducă
Această lume o atrăgea pe Dica precum un nişte cadouri luate de la oraş femeii iubite, a găsit-o
magnet puternic ciurucul… oamenii sunt făcuţi din cu băiatul sifonarului la finalizarea unui act amoros cu
necazuri, mai mici sau mai mari. Oameni, de! Amarul strigături… N-a durat mult şi craca dudului îl ţinea cu
din suflet era prezent şi în gură. Tăcerea îi amăra gu- o funie ridicat la înălţimea unui scaun… Păcatul se
ra… dar sufletul?... de ce să fie mereu amar? lăsa discutat de tot satul în fel şi chip… Al cui păcatul?
Au mai trecut nişte ani şi Dica era şi mai bă- Uite cum cade focul! Dica a mai stat o vreme pe la
trână; şi nici amor nu mai făcea demult Dica. Nu-i sora Anica. S-a dus la locul unde era îngropat Florea,
mai ardea. Florea lu Isac moraru’ era icoana gândului mai la marginea cimitirului… să vorbească cu el,
frumos pe care îl ducea cu ea, uita de necazuri în se- să-i spună ce are pe suflet. Tot ducându-se, a vorbit
rile frumoase când i se părea că Florea merge râzând cu nişte văduve cernite şi ele, şi din vorbă în vorbă a
înaintea tomberonului ca într-o joacă pe malul gârlei aflat că şi paznicul de la orezărie pe care gândise ea
printre tufişuri primăvăratice cu flori de gheorghinari că… poate… se înecase într-o tablă de orez! avea
şi măceşi… dar pierea nu-l putea atinge! Îi reparase Dica un noroc… se gândise la aceşti oameni ca la o
Bucureştiul călcâiele, îi mutase crăpăturile în palme. ultimă posibilitate de a-şi reface restul de viaţă…
Pentru Dica atâta făcuse Bucureştiul, nouă spera şi ea cu Florea, sau cu Fane Măngescu paznicu’,
ani! În luna mai, venise Mau singur la lucru, dar şi şi uite, se grăbi Dumnezeu să-i ia la El… poate că
mai beat ca de obicei, se îmbătase mai devreme. Dica oamenii mai trăiau dacă nu se gândea ea la ei. Florea
nu l-a încărcat în tomberon. L-a întrebat de Baica… să se fi omorât din dragoste? Dica n-o ştia pe femeia
- Ce făcuşi mă, te turtişi decuseară? Unde e aia… dar mai ştii mintea omului? Măngescu, era chiar
Baica, vine mai târziu, sau e bolnavă, îîîîîăăi? Mau aşa beţiv?… un pic, da, aşa ca tot omu’ acolo…,
s-a împleticit până a găsit să se sprijine de un pom şi dar dacă n-a avut cine să aibă grijă să-l ţină din scurt,
privind-o de parcă ar fi căutat un sprijin şi pentru s-a dus! Arsese şi rădăcina speranţei…
privire a bolborosit bălăbănindu-se; Aici rămăsese cenuşa a ceea ce căuta… li-
- Am scos-o la pensie… dă-o dracu dă hâr- niştea unei familii.
că… chiar azi am scos-o!... chiar azi, de dimineaţă Dica s-a întors la Bucureşti cu o maşină de
am scos-o!... şi ca să te minunezi… auzi tu?! de a ocazie. Tot ca ocazie, da! mereu vin ocaziile să re-
dracu’ ce a fost, a murit de necaz!... Schiloada dracu, zolve probleme ce par complicate, a intrat femeie de
dar n-a murit până n-a făcut gunoi!... De-a dracu’, serviciu la o fabrică. Rai, nu altceva! Să mături birouri,
zice Mau, şi-a vărsat plămânii în pat peste mine… să speli pe jos, să cumperi ţigări… ehe! Aşa ceva,
Acu… s-a dus, s-a duuuus!... O să lucrăm amândoi, da!...

122