Page 124 - unirea 8-9

8-9
Atât! Nu mai este Dica proastă. Şi Granda
tot de la ea ştie. Se mai spovedeşte şi ea la Granda,
cui să-i spună? Când îi dă în cărţi, Granda face ce
face, le suceşte şi gata: craiul cade la pat! Cade de
beteag ce e, aşa e, de beteag cade! E hodorogit rău
săracu’! Dar băiat bun, mai câştigă un ban vânzând au şi ei ca toţi oamenii toane, momente, zile întregi
iconiţe prin tramvai ba mai una, ba mai alta, are şi chiar când au de-a face cu tristeţea, păi chiar aşa! a
bani puşi de-o parte, cine ştie… Dacă o fi o vorbă auzit-o pe contabilă când îi spunea ingineriei, ăleia
mai serioasă, mai ştii?! Că tot omu’ are porţia lui, aia mici, cum că pe inginerul ăla tinerel, înalt şi cu ochelari,
de-o merită! Doar că trebuie să se mulţumească cu l-a părăsit nevasta, o profesoară de sport care făcea
ce e al lui, şi-apoi râvnitul la bunul altuia… e păcat naveta la Ghimpaţi. Mai aveau şi doi copilaşi micuţi…
mare! Oricum nimeni nu scapă viu din lumea asta… ce necaz mai mare în viaţa unui om decât pierderea
lasă ce-a făcut, îşi ia păcatele, şi aşteaptă judecata… dragostei de mamă?! De aceea contabila îi zicea ingi-
Mare! neriei, că, vezi Doamne, să se gândească dacă nu
- Palule, ai grijă de Manica! Lua-v-ar dracu cumva-ceva… observase ea că cea mică îl cam plă-
să vă ia! Mâncaţi plămânii omului! Iar se gândeşte cea pe tehnolog… păi şi ce dacă avea copii? Avea
la Baica şi la plămânii ei aruncaţi peste Mau! şi casă şi maşină, nu era un nimeni în drum, puţină
Asta e viaţa… Ca tramvaiul merge, hurducăit dragoste putea să reverse şi peste nevinovăţia copii-
ca şi tomberonul, ,,limuzina luxe”, cum îi zicea Mau, lor, chiar dacă nu erau ai ei... Cu timpul totul se aşază.
sau ,,pătrăţelu”. Ehe, câte nu ştie Dica! Ghiceşte în Dica a stat cu chirie până mai an, când s-a îndurat
gunoaie mai bine decât Granda în cafea, sau în cărţi, inginerul şi i-a obţinut o garsonieră la căminul fabricii.
dar nu umblă cu crai de tobă sau de ghindă sau de… E mai bine, mult mai bine, dar când vin sărbătorile
dracu’ să-i ia de crai, ea ştie precis după felul gunoiu- toată lumea are un rost; ăla cu aia, aia cu ăla, ăia cu
lui, ce şi cum; ştie Dica. Tace. Ca ciotul de la deget ăia şi Dica numai cu singurătatea… A venit Ajunul, a
tace. Din când în când priveşte la cer, dar nu ca să-l încercat să-şi ţină curajul, să facă una şi alta ca de
vadă, ci ca să-şi mai uşureze sufletul, să nu mai vadă sărbători. Aici la cămin tot felul de oameni… mulţi
gunoaie; priveşte pe câte o gaură a cerului, poate că tineri şi cu apucături de… iartă-i Doamne!
pe gaura aceea s-o nimeri să se uite şi vreun sfânt E tristă Dica. Atâta tristeţe… şi pentru ce? A
sau înger, cineva, doar-doar o vedea-o şi pe ea! Poate auzit că în primăvară când o scoate la pensie, o să o
că îngerii nu văd decât ce le spune Dumnezeu, adică scoată şi din cămin… singură… singură!... se săturase
fiecare înger cu omu’ lui…, păi dacă ar vedea şi pe de singurătatea care o îngreunase, îi împiedeca miş-
alături ce fac oamenii, cine ştie, se apucă şi ei, aaa?! cările, devenise o povară cu ghimpi! Abia se alivănise
O fi… Dica este amărâtă că n-are zece degete, are aici la cămin… Unde să se ducă ea bătrână?... mai
numai nouă. Aşa au femeile de serviciu, nouă degete vine şi o boală, n-are pe nimeni lângă ea… pe la uşile
şi iarna mâinile crăpate… Ca o oală de lut ciobită, altora… sărbătorile sunt triste, deznădejdea i se lăsa
aşa se simte Dica. Mai bine ar fi fost chiar oală de greu pe piept… lacrimile secaseră şi nu mai veneau
lut. S-ar fi odihnit pusă în gard, mai bine; aşa, se roa- s-o uşureze… se vedea neputincioasă, pironită în cine
gă de un strop de noroc… şi nu e! Unde pune ea ştie ce izbă întunecoasă aşteptându-şi sfârşitul în întu-
mâna, parcă ia locul foc! Poate acuma cu creştinu’ nericul disperării mute… ca o lighioană… Alături,
ăsta de-i face curat. I-o da Dumnezeu în gând omului Cel Rău se căznea să scrie pe răbojul izbânzilor Sale
ăsta să zică vorba care să aducă şi pentru ea liniştea?! încă un nume… Necuratul este mereu acolo unde
Să scape şi ea de of-ul ăsta mare pe care-l scoate omul este în nevoie şi profită de moment luându-şi
din ce în ce mai des din adâncul adâncului, de lângă porţia rapid cu vorbe şoptite strecurate pe furiş, meş-
buric şi-l trece pe lângă casa sufletului încins ca un teşugite, în necazul omului!...
fier roşu… Dar ce să răcească o gură de oftat? şi-ar ,,Dico! Vezi tu cablulul ăla de la prelungitor?
dori să aibă acolo înlăuntru un ventilator ca pe biroul Cum care? ăla lung… aşa, aşaaa!... Leagă-i un cap
inginerului, să sufle, să sufle mereu cu aer rece, un de calorifer… acolo… acolo între elemenţi, perfect!
rece d-ăla de răcoare să-i aline… ce să-i mai aline… Capătul celălalt, leagă-ţi-l de gât, aşa, un pic mai
dorul, durerea, necazurile, neîmplinirile, grijile de azi strâns, aşaaa! deschide fereastra să intre Ajunul şi la
şi de mâine şi de câte zile o mai vrea Dumnezeu să-i tine! Aşa Dico!… acuma uite şi norocul tău, Florea
mai pună pe cântarul păcatelor!... Ba nu! te aşteaptă să te plimbe cu sania lui Moş Crăciun…
Soarta e de vină!... Ea, ursitoarea care i-a urcă-te pe pervaz, uite sania cu moşul… şi cu Florea,
spart geamul supărată că a deranjat-o cu venirea ei da? aşaaa!... stai alături de ei, binişor!... Brava Di-
pe lume noaptea pe la două-trei când începeau să coooo, noroc!... şi, druuuum buuuun!...’’
cânte primii cocoşi şi somnul e mai dulce... or fi spe- Abia pe la prânzul Crăciunului, doi beţivi au
riat-o şi afurisiţii de cocoşi şi uite cu ce s-a ales!... văzut o babă gătită de sărbătoare, atârnând sub un
Ce să mai… toţi oamenii au necazurile lor; vede Dica, geam de la etajul trei, cu faţa la zid, cu spatele spre
de ce să nu vadă? că şi inginerii cât or fi ei de ingineri, lume!...

124