Page 74 - UNIREA - Nr 10
P. 74
10
peste gheţarul umbrei mele;
pasul tău îmi fâşâia pe tâmplă
ca ultima tăcere;
şi, deşi n-aş fi îneles,
m-am dăruit ie strigăt de lut... se întind spre suflete primitoare,
ca nişte mâini deschise...
puls de schimbare de anotimp noi pieptănam,
eram o vară în trenul unei clipe, e frig.
atât cât ţine o veşnicie de o zi; salonul numărul 6 frige.
sună a nord acum miracolul în care crezi e locul dementei fascinaţii:
că am plecat, la o margine de pat
şi unde-am bântuit. stă Cehov cu un samovar pe genunchi:
aşteaptă ceaiul să se facă dimineaţă;
şi-ntr-un ungher de zid, între timp, molfăie o bucată de pâine
îngenuncheată-n mantie de noapte şi cântă arii de Donizetti;
tu stai şi-aştepţi; îmi vine a râde de plâns;
e oră goală, visez, dar nu e coşmar;
nimica nu se ştie. mă simt dans macabru...
şi-n spate, trântit pe-o piatră trăiesc, deşi o fac murind,
te-aştept ca să mă vezi. respir pentru a o înţelege mai bine;
iar tu, aşa mereu cum faci, corpul meu e mestecat băbeşte de Dora lui Alice;
întinzi o mână ca de lut: îmi vine a rânji din toată inima...
să-mi dai în dar suflarea
unui uitat sărut... se lasă seara...
îmi apun noaptea,
noiembrie că şi-aşa am visat pe săturate.
îmi iau ciocanul şi dalta
e rece cădere de frunză; şi cioplesc ziua unu.
glasurile amuţesc a încleştare. îmi izbesc privirea de stele;
fereastrele scârţâie a ieri înnorat, nisipul lor luminos mă face puzderie
de meteorii călători.
cerul e gri
şi parcă e colorat de un pictor naiv. mă ia frigul...
se pierd prin iarbă fragmente de replici; şi-aşa, încălţat cu mănuşi
Intră în piatră seacă oţeluri de oase pornesc spre lumea unde iernile
descărnate; se descalţă la uşa amintirilor.
fuge a vânt gândul, acolo, la o jumătate de metru
patinează pe poleiul indiferenţei de urechea lui Dumnezeu
şi face piruete spectatorilor-saltimbanci. există un copac cu un singur clopot;
se ridică nori de praf stelar îl voi apuca de noiembrie
din hogeaguri mâncate de timp, şi îl voi bate fără oprire,
flutură a vaier o ferfeniţă de steag să-mi asurzească nimfa Echo,
la un colţ de sentiment; să cad rece cădere de frunză,
mormăie a deşert viermi hepatici, glasuri ce amuţesc a încleştare,
rumegă poezii de Milton Satie abia atingând clapele...
pe sub podurile de aur din eterna lume imaginară...
săptămânile înnebunesc de rime turbate, ce noiembrie!
latră prin vecini umbre de speranţe;
îşi strecoară şiret trupurile anacondice
pe sub ramuri,
74
