Page 75 - UNIREA - Nr 10

10
Ovidiu Constantin

Cornilă

Dimensiunea existenţială a tăcerii

şi a cântecului tăcerii la Blaga

,,Nu mai rămâne decât tăcerea. Tăcerea scri- Pământul este „ucigător de mut” (Pământul),
itorului. Orice operă mare se naşte din tăcere”, spu- descoperă o dată cu înfiorare poetul. Numai prin bă-
nea François Mauriac, referindu-se la debutul aparent taia unei inimi iubitor-înţelegător-suferitoare, lipsită
decent al marilor scriitori precum Racine, Mallarme, de pământul stăpânit de o „tăcere apăsătoare”, pă-
Valery, dar şi la acea tăcere premergătoare a marilor mântul răspunde întrebărilor. Din bătăile inimii, ca şi
sale viitoare opere. din vaietul celor care suferă şi se simt suferind, se în-
Poate că aceste cuvinte fac trimitere la ace- trupează cuvântul. Amare foarte sunt toate cuvintele.
eaşi tăcere eternă a spaţiilor infinite care-l speriau pe (Către cititori)
Pascale atât de mult, încât blestema până şi luna a- Muţeniei din vârsta întâi, pe care copilul nu
tunci când se afla în căutarea lor. voia s-o rupă, îi corespunde această muţenie la care
Tăcerea este starea primordială, rădăcina mi- râvneşte poetul după ce a gustat din amărăciunea
tică din care a/au luat fiinţă atât creatorul Blaga, cât cuvintelor. De ce această teamă de cuvânt, de ce a-
şi creaţia sa. „Tăcerea îmi este duhul”, mărturisea el ceastă dorinţă de a-l lepăda odată dobândit? Se pot
într-una din poeziile de început, asemănându-se cu da multe explicaţii, dar dincolo de ele există sensuri
un „ascet de piatră”, cu o stalactită crescând în tăcere, mai adânci ale acestei voinţe de tăcere.
într-o grotă uriaşă, unde cerul este limita de sus. Ima- Teama de a intra în lumea cuvântului, ca şi
ginea aceasta în care o interpretare psihoanalitică ar teama de a ieşi dintr-însa, care-l ispiteşte uneori pe
putea să vadă un simbol al creşterii fătului într-o ma- poet, are în economia sufletului său un sens metafizic.
trice imensă cât lumea este de fapt o proiecţie a sâm- Lumea cuvintelor, pentru Blaga, este lumea
burelui originar de tăcere, din care irumpe cuvântul. suferinţei, a timpului măsurat. Pentru el, ca şi pentru
Pentru Blaga, la început a fost tăcerea. „Înce- Hölderlin, cuvântul este primejdios, căci închide în-
puturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe tr-însul suferina şi implică moartea. De altfel, rostind
a cuvântului” – va spune el în Hronicul şi cântecul avertismentul său cu privire la gravitatea cuvintelor,
vârstelor. Acestei „tăceri iniţiale”, straniei detaşări vocea lui Blaga are timbrul solemn al vocii hölderiene:
de „logos”, muţeniei din primii patru ani ai copilăriei, „Domniţă, cuvintele noastre-s morminte, nu crezi?
poetul îi va da o explicaţie specific blagiană: „Poate Morminte-n care timpul şi-a-nchis suferinţele: ,,Sub
că starea mea embrionară se prelungea dincolo de bolţile acestea, sub sfintele, e bine, tu ştii, să vorbim
orice termen normal”. Cuvintele îi erau ştiute, dar în mai puţin şi mai rar. Să nu ne jucăm cu mormintele”.
contact cu ele era încercat de o ciudată sfială, ele (Domniţele) Aşadar, atunci când poetul explică acea
constituind „păcatul originar al neamului omenesc”. tăcere infantilă, drept o încercare de a prelungi o stare
Se afla, deci, în primii ani de tăcere ai vieţii, fiziologică echivalentă cu o stare paradisiatică, ne-
într-o stare care va apărea în felurite ipostaze în opera ştiutoare de bine şi de rău, necunoscând suferinţa, el
lui: starea primordială a necreatului, a preumanului. identifică teama de cuvânt cu teama de a intra în lumea
Acesta este felul firii netulburate de cuvântul omenesc, umană, lume a răspunsurilor de dat şi a răspunderilor
tulburătoare pentru omul care aşteaptă de peste tot de asumat, a creaţiei, a suferinţei şi a morţii.
răspunsuri la întrebările sale, starea de muţenie a cos- Desigur, poetul atribuie copilului de odinioară
mosului neumanizat. aprehensiunile maturităţii sale.

75