Page 73 - UNIREA - Nr 10
P. 73
10
Ovidiu Constantin
Cornilă primul Shakespeare descoperit
primul craniu-ntrebător;
cei a căror viaţă e pustie,
cei ce caută,
cei ce îşi imaginează
şi cei ce descoperă,
regatul fără rege...
au început războiul minţii,
un fel de şah cu dumnezei,
am obosit...
ceva rânjeşte în mister;
un vag ecou îşi năruie ascunsul
în formă de speranţă.
iar paşi desculţi îmi calcă florile privirii
şi le strivesc sub greul lor:
utopic mor de nerăbdare,
în visul meu mort,
încă e linişte,
iar luna doare...
lutul din mâna ta
într-o nefiinţă, minuscul, corpul mi se naşte a cuvânt.
port pe umeri zeul albastrului mut;
amintiri mi se nasc a viitor,
arcadia
lumea aleargă spre soare,
e iarbă printre nori...
o lume de ochi închişi:
cineva încearcă să zărească în orbire.
tu ai început aşa:
e zgomot; umbrele nu s-au trezit încă.
m-ai strigat pe nume şi i-am fost ecou.
dimineaţa are gust a vrere de vis...
ai fugit venind,
încă...
cu picioarele cruce,
cu pielea gândurilor străvezie.
pitonii gândurilor dau de veste primii:
lumina de după soare îşi întârzie sosirea;
nu ai ştiut niciodată să minţi;
plouă a îndemnuri leneşe...
adevărul moare de ruşine prin ziare.
poate că se apropie toamna.
e singur cuc, la fel ca umbletul tău de crai nou;
e linişte.
spui pe de rost silabe de nor matinal,
le mângâi cu palme umede,
Poussin mângâie cu strigătul degetelor
deroua unui ,,da” părăsit...
iluzia nebănuitelor aşteptări;
acum îmi amintesc:
din pământ sar aşchii de strigăt;
prima oară te-am întâlnit
e rece, iar noaptea dă târcoale
jucându-te cu singurătatea mea rătăcită;
prin negrul de pânză ştearsă.
suflai a vânt de primăvară
luna doare.
73
