Page 17 - unirea4-5

Sfinxul 4-5

Memoria survolează timpul.
Ceva a reuşit,
cuvântul devine digerabil. Flori teribile
Cruntă şi apăsătoare respiră şi cântă
istoria erupe în şoaptă, prin marea uşă întredeschisă
circulă, pentru sacrificiu.
deschide ochii şi alege :
singurătate şi linişte.
O urmă în aer Privesc
fără umbră sau loc
se întoarce Sub umbra
la punctul de plecare protectoare
Sfinxul veghează . a cerurilor
sfânta flacără,
Simt sfânta grotă,
o percepţie, o idee, o simţire.
Miros puternic de lotus, Acum.
linişte cu chipuri încastrate în piatră. Nici înainte, nici după.
Amestec fără voinţă, Privesc
pământ impur şi vast. În eternitate.

Ioan Andreescu şi florile sale

- trăiri mărturisite în tablouri -

Cristina Oprea

Pe 15 februarie 1850 se năştea la Bucureşti, Ochiul său de profesionist ştie cum să trateze
cunoscut de noi toţi ca o somitate a picturii româneşti cromatic şi cum să ,,citească” o stare sufleteasă. Ştie
- Ioan Andreescu. Format la şcoala românească de să modeleze şi să moduleze culoarea.
pictură simte nevoia de a păşi şi spre alte orizonturi Redă prin portretele sale dimensiunea reală
de cunoaştere ale acestui domeniu, astfel pleacă în a vieţii. Se poate citi resemnarea în ochii unor figuri
Franţa, la binecunoscuta Academie Julian. Este atras feminine portretizate cu măiestrie. Intensitatea trăirii
de frumuseţea tablourilor celor din grupul de la este dublată uneori prin tonurile cenuşii, grizate, ce
Barbizon şi se alătură acestora, păstrându-şi totuşi înconjoară ca o aură, personajul.
filonul său. Aici are loc o mare întâlnire, între cei doi Dar adevărate mărturisiri de suflet sunt în
mari stâlpi ai picturii româneşti, două viziuni asupra tablourile cu flori. Aşa cum personajele sale nu provin
vieţii ţaranului român, două moduri de exprimare care dintr-o lume elitistă şi florile sunt cele de grădină sau
cuceresc prin sinceritatea lor. de câmp, pe langă care, uneori trecem fără a le oferi
Este vorba de întâlnirea dintre Ioan Andreescu prea mare admiraţie. El a avut darul de a vedea mai
şi Nicolae Grigorescu. Dacă la Grigorescu există o mult în aceste flori. În primul rând, le-a aşezat în vase
spontaintate a tuşelor, tablourile sale fiind inundate de lut de diferite culori, dar care le continuă modestia.
de lumină, la Andreescu întreaga cromatică are o altă Dar lutul este de fapt pământul ars, pământul din care
înţelegere. acestea au ieşit. Deci este o îmbinare imaginară între
În adâncimea sufletului său existău alte întrebări lemnul mesei, lutul vasului şi floarea, cu viaţa sa
despre existenţă, alte frământări. vremelnică.
Peisajele lui Andreescu au o anumită gravitate, În tabloul ,,Ghiocei” pictorul lasă să cadă
o solitudine. Are modul său de a structura compoziţia câţiva ghiocei pe o carte. Ideea este interesantă
şi de a desciplina materia picutrală. pentru că abordează două planuri – cel al vieţii firave
A iubit peisajul pictat în ,,plain-air”. a florilor şi statornicia cunoaşterii.
El parcă invită privitorul la o plimbare fie printr- Este minunată această ,,conversaţie”. Cartea,
o pădure, vara, fie prin gerul iernii cu cerul plumburiu. prin ferecătura ei este o carte veche, poate una
Portretele pictate de el sunt chipuri pe care bisericiească, iar ghioceii, reprezintă trecerea de la
trec umbre ale tristeţii. iarnă la primăvară.

17