Page 21 - unirea4-5

4-5
Scrisoare din Madrid

îţi scriu un poem din Madrid
cu gust de expreso fără zahăr
aştept avionul
Traian Vasilcău
ce niciodată nu duce spre tine
îţi scriu un poem din Madrid
gândul al libertăţilor
ce nu sunt niciodată îndeajuns Zborul Mîntuirii
ca să cuprindă lumea
Pentru Rodian Drăgoi
îţi scriu un poem din Madrid
pierdut între mii de suflete Rana e mai uşoară cînd se-mparte,
chipul ce niciodată nu se arată Am chin destul, dar plînsul tău nu-l am.
Hai să ne ducem sarcinile, Frate,
îţi scriu un poem din Madrid Cît suntem doi cocori pe-acelaşi ram.
pe biletul şifonat de lacrimi pierdute Ţii minte cum zburam cîndva spre stele?
din zări cu miros de leandru Era puţin şi ajungeam în Cer...
Hai ia, te rog, din sarcinile mele,
îţi scriu un poem din Madrid Dă-mi-le pe-ale tale, prin stingher.
ce se înalţă ca o săgeată Drept mai avem la zborul Mîntuirii
ce străbate norii Şi pomul unde stăm fără permis
prin cuvinte albastre
S-o prăbuşi cu roadele Uimirii
La pragul ultimului nostru Vis.
Liniştea
Mucenicească
Clapă ruptă,
Liniştea stă ascunsă. Pentru Paul Spirescu
Mi-am potolit bătăile inimii
Să nu o sperii. O mănăstire-n faţa mării, Mama!
Cu lumînările în ochi arzînd
Am tras perdeaua serii, Şi vîntul de din zări cădelniţînd
Am dat lumina la o parte, Şi potrivindu-i, iar şi iar, năframa.
Iar ea s-a furişat ca o felină Plinitu-ţi-sa vremea, şi-n tăceri
Lângă mine.
S-o scufunda, cîntînd, cu-aleasă vrere,
Ca Poezia dusă la junghiere,
Am lunecat pe coarda vieţii
De sus, de foarte sus, Sub stelele jertfite-n tămîieri.
De acolo de unde creasta se pierde Atunci pe-o scară albă de mister
În tumultul sentimentelor. Vor curge îngerii în fremătare.
Legîndu-i ranele c-o sărutare,
Niciodată n-am simţit bucuria. Să-i dea cunună veşnică în Cer.
Am intuit-o în gesturile tale
Şi atunci am urcat Văd
Pe cărarea lăptoasă.
Puţină rugăciune am în mine.
Tăcerea asurzitoare Păcatu-ntreg în mine-l port mereu.
Mi-a liniştit inima. De-atîta bine, Doamne, îmi e greu
Iarna e iarbă, Şi din ce-mi dai nimic mi se cuvine.
Omătul flori. Am abdicat din Rai, cu bucurie
Şi prin necazuri azi împărăţesc.
Picăturile mărunte de ploaie De-atîta hulă iadurile-mi cresc,
Îmi rătăcesc inima În gura mea aflîndu-şi ctitorie.
Şi linişte simplă Pierzanii noi îmi jinduie privirea,
Stâmpără zâmbetul. De ele să m-ascund cutez în van,
Dar revărsîndu-mi plînsul în ocean
Simt că-s salvat. Şi-n faţă văd Iubirea!

21