Page 25 - unirea4-5
P. 25
4-5
Bref!
În această lume spre stingere,
fără dragoste dar plină de ură,
de avariţie şi impostură,
de gratii şi colivie să-mi aflu în Picasso hrană,
sunt bolnavă de fărăatingere, a fost cel mai simplu drum
de fărămângâiere, să nu fi luat
pentru că am rămas eu însămi, măcar un pic de la fiecare,
pentru că exist prea vie... în numele iluziei scrisului,
a hoţiei lui cinstite
Prin cardul de sănătate doctorul îmi cere sub îngăduitorul, orb soare...
să-mbrăţişez un copac sau un pom
aparent ţeapăn dar fremătător
cu propriile frunze şi flori, Secretarul de partid
să nu cred în om,
poate doar într-un copil, De parcă n-ar fi fost de ajuns cât era de smolit
poate doar într-o pisică sau într-un câine... şi de pucios la chip şi fire, îl chema pe deasupra şi
Cioroiu. Cioroiu Romică. Diminutivul i se potrivea
N-am să mă fac bine vreodată, mănuşă. Mic la stat şi suflet, spaima tipografiei şi
chiar şi visarea mi-e colorată: secretarul ei P.C.R. La legătorie şi zeţărie i se zicea
„ieri” zboară spre „mâine”, Gură de canal. Nefericitul suferea de fiere sau de
şi canapeaua vorbeşte... stomac, şi nu doar vorbele îi ieşeau veninoase şi în
„Sunt a domnului Freud, doi peri, dar odată cu ele împrăştia şi o miasmă jalnică
vestita lui canapea, în jur. Era plin de sine, mai mult decât convins de
a celui care de iubire se temea, prepuelnica lui inteligenţă şi mârlan peste fire. Intra
părăseşte-mă şi dansează, întotdeauna în birou înaintea femeilor, le trântea uşa
ritmul eliberează, în nas celor care îl căutau, îi lăsa să-l aştepte ore în
îţi spală sufletul de rugină, şir, pretindea să fie salutat indiferent de vârstă şi sex
mângâie-te de aer şi de lumină, şi privea de undeva de sus, parcă prefirat, cu pupilele
dansează, dansează!” smolite, agitate veşnic într-o scleră gălbuie şi uşor
injectată.
Către sus Pentru cei doi colegi cu „bube politice”, daţi
la munca de jos, la legătorie, Zvi Grumberg şi Hari
Birnbaum, altminteri două somităţi în materie de drept,
Aş fi nefericită să nu fi pus
în poeme acele muzici şi culori nutrea o ură bolnăvicioasă, născută din multele
cu care s-a contopit uneori împrejurări, în care toată ştiinţa lui de inginer şef, făcut
sufletul meu către sus... pe puncte şi pe origine sănătoasă, fusese
îngenuncheată. Nu-i vorbă, nici ei nu-l iubeau, dar
aveau umor şi acea dispoziţie ironică din care nu-i
„Carmina Burana”
cu Orf cel bun de adâncit rana, scoteau nici orele de muncă peste program, nici
„Concertul de Aranjuez” pentru pansat, răzbunările fără noimă ale lui Cioroiu. Când la bufetul
Manuel de Falla înteţind focul iscat, tipografiei se aduceau cârnaţi, Zvi şi Hari veneau cu
Enescu, însufleţitorul pentru scrum, ei în legătorie să mănânce şi atât aşteptau: să apară
Rimski Korsakov purtându-l pe-al apelor drum, Gură de canal prin preajmă. Ca şi când ar fi privit
Grieg, bun de spânzurat într-al lunii hallo, prin el, cei doi îşi ziceau cu nevinovăţie unul altuia:
ca să mă coboare-n arginturi Lalo... ”Ce-orrr mânca ţiganii azi?” Şi tot ei răspundeau într-
un glas:”Cârr-naţi, cârr-naţi!” „Am să vă amendez!”
urla Gură de canal plin de furie, dar făcându-se că nu
De-aici, până la paftalele
filigranate ale lui Klimt, din cauza transparentei aluzii la ţigănia lui adevărată
cel ce mi-a transformat porii sau presupusă. „De câte ori v-am spus, că nu aveţi
în ochi care simt, voie să mâncaţi la locul de muncă? O să cer să vi se
pentru jocul fără egal taie o zi din salariu! Şi vă mai daţi şi mari intelectuali!”
de-a Marc Chagall Dar cea mai cumplită ură o nutrea faţă de
cântând pe acoperişuri sau în zbor, Luiza, tânăra ingineră care fusese repartizată de două
să-i respir pe Miro luni la tipografie. Ura aceea era una aparte. În ea se
şi Kandinski multicolor, împleteau încercările lui eşuate de a-i face curte,
să haicuiesc după Utamaro, complexul pe care-l resimţea faţă de tinereţea şi de
gheişă contemporană, profesionalismul ei, neputinţa de a şi-o face acolită şi
să sorb din Dali fum, de a o atrage în tabăra lui.
25
