Page 24 - unirea4-5

4-5
şi câştigul bărbatului,
şi pierzania lui într-adevăr,
fiindcă asta s-a dovedit vrerea
trufaşului său însemn…
ci ca nimic...
Detest să-mi spună Kierkegaard
ce complicat e femeie să fiu… Nu râdeţi, e de plâns:
într-un singur trup
De când m-am născut,
de când am născut, să ai atât de multe suflete
cu foame de lup,
pe pielea, pe sufletul,
pe existenţa mea ştiu! într-un tărâm în care
au fost exterminate
Toate predicatele lumii se contrazic
unindu-se în trupul meu viu, nefericitele fiare...
în libertatea din care-mi sui gard
coborându-mă ca să mă ridic, Dar toate astea vă scapă...
stingându-mă ca să ard… Sunt Poezia
şi vă vorbesc de sub apă.
“Nu te-apuca să scrii tu, Despre mângâiere şi dans
strigă El, strigă Ei,
aşteaptă să fii cântată,
muzele-au fost totdeauna femei…” Ce jalnică minune –
să mângâi astăzi lucrurile
sau altfel zis, “Lasă-te confundată
cu stihia sau cu natura ca ele să reflecte,
să sune!
cucerită prin forţă, viclean:
orice-mpotrivire e-n van… Mângâi telefonul,
Sărutul îţi va-nchide gura
să taci, să te supui, obrazul lui de plastic lucios -
să fii grabnic adjudecată, şi se aude vocea duşmanului,
c-un stăpân şi-un statut, a trădătorului dându-mi bineţe,
ba chiar a celui drag,
cu prunci înlănţuită de gât…”
care prin viu grai
nu mi-ar şopti o gingăşie,
Câtă viclenie şi trudă
să mă las exploatată, ca şi când l-ar opri un misterios prag
la urechea mea dornică de tandreţe,
peşte zbătut în năvodul de fire
cu numele de cod de poezie...
i u b i r e !
Mângâi şi calculatorul -
şi apar pe sticlă
De sub apă
scene şi fapte
pe care nu le pot verifica,
Nici măcar ochii mei
nu seamănă unul cu altul: dar îmi pot picura otrava îndoielii
în gândul, în carnea, în imaginaţia mea,
cel mic, stângul,
se simte solidar cu inima ca şi când din buricele degetelor
ar ţâşni şi-ar intra în mincinosul ecran
şi vrea să vadă alene
cât mai puţin, nebunia acestei lumi terminate
din nimic şi din toate
de aceea e mai închis,
uneori o lacrimă înghiţite de-un virtual paravan.
sticlindu-i în gene...
Totul se mângâie azi aiurea
batjocorind firescul
Nici sânii mei nu-s la fel:
stângul - cel supt – dintr-o iubire de sine cu falsităţi de expert,
e mai mare, dar de fapt dintr-o imensă lipsă de iubire
cu boaba sfârcului grea, pe care nu pot s-o iert,
invidiind pisica
c-a hrănit gura fiului,
gura altei vieţi din viaţa mea... prin casa pustie,
mângâindu-se de piciorul scaunului inert
de una singură,
De sufletele mele, ce să mai zic? când îi vine ei, când are ea chef...
Nepereche nu doar ca număr,

24