Page 22 - unirea4-5
P. 22
4-5
***
Cuvintele-s tot mai străine
Şi mîine ne vor părăsi.
Dar eu n-am să mă las de tine, Soldaţi în cizme grele de brocart
Pîine îţi sunt şi vin ţi-oi fi. Stau între noi şi Domnul ne păzeşte.
Cuvintele spun disperare Atît îi spunem, conaţionali,
Şi înfloriri de cimitir, Ajunşi la un sfîrşit firesc de veac:
Cînd ninge-a mare-nsingurare Deşi am fost istoriei vasali,
Rostită clar de Radu Gyr. Am moştenit o rană fără leac.
Din oameni fuge bucuria Tu, rana noastră, care pururi eşti
Spre zări de taină-naintînd, Lumină sîngerîndă în cuvinte,
Se-arată-n orice geam Mesia, Te rog să iai un tren de Bucureşti
În ochii lui zăpezi ducînd. Şi vino c-o desagă de colinde.
Suntem două tăceri călcate
De paşii iernii, grei, de fier. ***
Fulguie cu poveşti uitate
Şi lunecă trăsuri prin cer. Scrisoare de la Domnul am primit
Nu ne găsim de-atîta iarnă, Şi vreascul ce eram a-nmugurit.
Nu ne vedem de-atîta hău
Şi-n trupul meu a prins să cearnă Cîntec de Dragoste
Ninsoarea cu numele tău.
Vor trece secolii de mînă, Doar Dragostea a mai rămas în mine,
Unul ne lasă chiar acu Prietenii m-au exilat în frig.
Şi-oi şti cînd o să fii bătrînă — Fără de Dragoste nu-nsemn nimic,
Că-acea ninsoare ai fost tu.
Fără de Dragoste nu-nsemn nimic.
Doar Dragostea a mai rămas în mine,
Scrisoare pentru domnul Eminescu
Prietenii m-au condamnat să tac.
Fără de Dragoste eu nu am Leac,
De tine-mi este dor cînd te pot prinde Fără de Dragoste eu nu am Leac.
Hăitaşi de noapte, aprigi, diavoleşti. Doar Dragostea a mai rămas în mine,
Te rog să iai un tren de Bucureşti Prietenii m-au zăvorît în moarte.
Şi vino c-o desagă de colinde. Fără de Dragoste sunt pururi noapte,
Ne-am fi pornit aievea înspre tine, Fără de Dragoste sunt pururi noapte.
Dar strictă-i legea ce n-o poţi curma, Doar Dragostea a mai rămas în mine,
Aştept zăpezi precum mi-ar curge-n vine Prietenii m-au îngropat în vînt.
Vreun rînd venind din suferinţa ta. Îmi bandajez tot sufletul şi-i cînt,
Prizonieri ai unui veac grăbit, Îmi bandajez tot sufletul şi-i cînt.
Cu vieţile lăsate în derivă, Şi-atuncea simt că-n lumea fără soare
Trăim mai mult ca pe o directivă Se face Dumnezeu tot ce mă doare.
Neşansa noastră ce ne-a-nlănţuit.
Şi mai suntem, deşi mereu am fost, ***
Redenumiţi prin vremi cu vreo sudalmă,
S-a tras pe roată, s-a lovit c-o palmă Eu de la tine, Lume, vreau Uitare,
Acest popor vîndut sub preţ de cost. S-o beau atît cît voi mai respira,
Încă un pas şi s-ar fi dus şi urma Cu gust de-ocări şi osîndiri amare,
Timpului grav, secat de adevăr, Să v-aduc mulţumire pentru Ea.
E-un vis contaminat cu leru-i ler Eu de la tine, Lume, cer Uitare,
Şi te-aşteptăm să-i aurim cununa. Ca să-i pregust miresmele abia
Suntem aşa cum ne-ai fi vrut să fim, Şi pînă-oi pîlpîi, fără-ncetare
Deşi am fost mereu tăiaţi în părţi, Să vă dau sărutare pentru Ea.
Noi mai sorbim şi azi latinităţi
Şi respirăm cu verbul tău sublim.
Trăim un ceas ce nu ne mai trăieşte,
Trăim altfel un ceas de neam trădat,
22
