Page 40 - unirea6-7

6-7
chiar despre Credinţa celor vârstnici, oameni care,
având revelaţia sfârşitului, se întorc în Biserica
anterior părăsită şi sfidată şi la Dumnezeul altădată
nedreptăţit de ei. Dacă unii îşi salvează astfel sufletul
sau nu, numai bunul şi milostivul Dumnezeu ştie!
Semnele noastre de îndoială n-au conotaţii care nu mai începe în condiţiile păstrării duhului.
lumeşti: „Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Dar cum oare ar putea fi Duhul îndemnat să
Domnul i-a făcut bine. Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul nu ne părăsească? Când prin vieţuirea pământeană
de la moarte, ochii din lacrămi, şi picioarele de cădere. ne-am asigurat o viaţă veşnică, duhul cu ajutorul
Voi umbla înaintea Domnului, pe pământul celor vii” căruia ne-am născut nu ne va mai părăsi.
(Psalmul 116: 7-9). Pentru că, după cum arătam şi mai devreme,
Putem oare avea siguranţa unui astfel de la moartea noastră duhul se întoarce la Cel ce ni l-a
„dialog” între un anumit vârstnic şi Dumnezeu şi dat. Asta înseamnă că, în condiţiile în care ne-am
milostivul? Nu, cu siguranţă nu! Şi totuşi, bunul asigurat viaţa veşnică, după „reţeta” lui Dumnezeu şi
Dumnezeu are - sau nu - ştiinţă de un astfel de dialog. nu a noastră, Duhul rămâne al nostru şi numai al nostru.
Căci dacă în baza tuturor „amintirilor” lumeşti omul Cu o precizare în plus: îndeosebi în cartea Apocalipsei
ajuns la bătrâneţe se pocăieşte în adevăratul sens al ni se vorbeşte că la a doua venire a Mântuitorului
cuvântului, Dumnezeu îl va ierta pe acela şi-I va şi Hristos vor învia absolut toţi morţii. Este, putem
prilejui şansa deplinei mântuiri în Hristos Mântuitorul. spune, o judecată preliminară. Abia după aceea
Într-o altă ordine de idei, vârstnicul îl întruchi- urmează înfricoşătoarea judecată, şi abia în funcţie
pează – în dimensiunea umană – pe înţelept, pe omul de stare în care vom fi găsiţi atunci vom be-neficia
cu o anumită experienţă. Sunt, totuşi, toţi vârstnicii sau nu de viaţa veşnică. Adică vom trăi sau vom muri.
noştri însemnul absolut al înţelepciunii lumeşti? Nu Drept pentru care putem spune că în timpul
cumva dacă aceştia, de regulă oameni cu obiceiuri şi pământenei noastre vieţi n-ar trebui să fim atât de
tabieturi împământenite până la stare de lege, nu se nemernici şi de inconştieni pre cât suntem.
dezic de întregul lor trecut, nu mai au şansa mântuirii Căci numai viaţa sau moartea veşnică viitoare
personale? ne-o decidem în asemenea momente lumeşti, ci şi
Ba, mai mult, în virtutea relaţiilor interumane soarta duhului pe care Dumnezeu ni l-a dat la naştere.
şi îndeosebi a acelora dintre părinte şi copil, nu devin Deci, avem tot ceea ce ne trebuie pentru ca
ei real prilej de sminteală pentru propriile odrasle şi să putem vorbi de o responsabilitate deosebită în viaţa
cunoscuţi? E demn să ne întrebăm asemenea, pentru fiecăruia dintre noi şi să subliniem importanţa cu care
că „legile sociale” n-au uitarea în ele. ne tratează şi ne priveşte bunul Dumnezeu pe fiecare
Un copil care-a crescut văzându-şi părinţii dintre noi. Lucru de altfel foarte bine subliniat în toată
că se comportă într-un anumit fel şi că reacţionează Sfânta Scriptură, când ni se spune răspicat că „un
într-un anumit fel la ceva anume, chiar şi faţă de om este mai important decât o lume întreagă înaintea
Dumnezeu şi Biserică, nu o să creadă nicio clipă în lui Dumnezeu”, dar şi din pilda dată de Mântuitor,
„trezirea” părinţilor săi. Mai mult, e posibil ca o primă când a spus că e bine să laşi toate oile în staul şi să
acuză adusă acestora să fie cea de făţărnicie, de pleci s-o cauţi pe cea rătăcită. Cu toate acestea,
ipocrizie sau chiar de fariseism. inconştienţa are loc la masă cu regele şi chiar locul
De aceea, pe fondul unei reale lipse de dialog întâi în sinagogi.
între generaţii, aici exemplificate prin relaţia părinte-
copil, putem spune că AŞA se nasc monştrii, că aşa XXX
reuşesc oamenii să se dezbine şi mai mult.
Pentru că şi neîncrederea în schimbarea cuiva De multe ori, mai vârstnicii noştri se cred
în bine poate provoca aceluia o rană şi poate fi prilej superiori nouă şi au ca fals argument înţelepciunea.
de îngenunchere a sa, sau măcar de clătinare în noua Eu sunt de acord că ceea ce numesc ei înţelepciune
cale pe care a purces. este de fapt experienţă de viaţă, o experienţă în baza
căreia reacţionează adesea exact aşa cum trebuie.
XXX Această diferenţă face în fapt diferenţa între
tineri şi vârstnici. În timp ce, pentru că de-a lungul
Vorbim, aşadar. ”Despre SUFLET în timpul vieţii lor s-au lovit de multe situaţii identice, din care
vieţii omului şi după moartea acestuia”. O viaţă care au învăţat, tinerii, confruntaţi fiind cu aceeaşi situaţie,
începe cu duh de suflare de viaţă peste o mână de ezită între mai multe căi de soluţionare. La un mo-
ţărână şi o viaţă care se termină cu plecarea duhului ment dat chiar având un soi de siguranţă că, pe absolut
la Tatăl Ceresc. Şi, dacă vreţi, o moarte care începe oricare dintre căi ar lua-o, oricum ar fi bine. Lucru
cu întoarcerea duhului la Dumnezeu, dar şi o moarte extrem de incorect.

40