Page 45 - unirea6-7

6-7
Dudu avea febră, îi ieşeau dinţii şi tot scâncea.
De câteva nopţi tot o ţinea în plâns şi nu-i lăsa nici pe
ei să se odihnească.
- Ai cu ce te îmbrăca? a întrebat-o el, prudent.
Vezi că asta-i recepţie, nu o petrecere oarecare, şi La nouă fix, intrau în holul unei clădiri somp-
acolo se respectă protocolul. tuoase. Retrăia basmul cu Cenuşăreasa. Se uita în
- Dar pe Dudu cu cine-l lăsăm? i-a răspuns ea toate oglinzile şi i se părea că nu e ea. Călca altfel,
evreieşte, tot c-o întrebare. Puţin îi păsa de protocol, obrajii i se împurpuraseră, iar gura n într-adevăr nu
ea se gândea la copil. Era plictisită, ce-i drept, nici avea nevoie de ruj. Un surâs de reîntoarcere în lume
măcar la un film nu mai fusese de un an, darmite la o îi dădea strălucire şi prospeţime.
recepţie. Adam n-avea obiceiul să povestească ce Adam o trase de mânecă, în faţa lor, pe scările
se întâmplă pe acolo, pe unde traducea el. Ştia atât, de marmoră, într-un frac negru, cobora un bărbat
că trebuie să-i scrobească cele trei cămăşi, să-i po- suriu, cândva blond, cu ochii jucăuşi, în mâna dreaptă
trivească batista, cravata şi ciorapii în ton cu unicul ţinea două garoafe: una albă şi una roşie. O privea
costum negru pe care-l îmbrăca în astfel de ocazii. de parcă erau vechi prieteni şi acum se revedeau.
Soacra îi murise, maică-sa era fricoasă şi bolnă- Veni grav să-i sărute mâna. Buzele lui aveau o
vicioasă şi se cam ferea să stea cu nepotul acum. atingere ciudată. Parcă-i miroseau pielea cu amuşinări
„Când o fi mai măricel, cu plăcere”, zicea ea, mărunte. Adam tuşi scurt, nervos şi emoţionat şi începu
„dar acum mi-e teamă...” Se gândiseră amândoi la să-i traducă. Într-un târziu, Dona auzi:
vecina lor, doamna Pinchis, o bătrânică îndatoritoare, - Să trăiască străbunica, mama bunicii care-a
de la care se mai împrumutau de bani, de ulei, de-o născut-o pe mama, aceea care te-a făcut pe tine...
ceaşcă de orez. Pentru o eşarfă de Fond Plastic, Dona rămase fără glas. Desluşea ca prin vis
femeia acceptă cu plăcere. cum Adam o lămurea despre cultul femeii din ţara
Cum tocmai avea în lucru două rochii, Dona ministrului. Că aşa e întâmpinată orice femeie fru-
se gândi că una, deşi era comandată de o doctoriţă, moasă... Că ministrul nu-şi închipuise ca el, Adam,
putea s-o îmbrace în seara aceea. Suplă, mică, dor- să aibă un astfel de noroc, de-a avea alături o ase-
nică până peste poate să iasă în lume şi să uite pentru menea floare, pe lângă care cele oferite de el, azi,
o seară de scutece, tetine şi maşină de cusut, se găti sunt nişte biete buruieni.
în acea rochie verde care-i scotea în evidenţă ochii - Vrei să-ţi traduc chiar tot? zise Adam cu o
verzi şi părul negru şi buclat. Nu-şi făcu o coafură figură ţeapănă şi cu o cută între sprâncene, deşi Dona
anume, ci-şi zburli doar zulufii. Avea un aer caraghios nu spusese nimic.
de copilă-femeie. Urcară apoi într-o încăpere bine luminată.
Adam o privi cu admiraţie, dar şi cu strângere Acolo îi aştepta consiliera. Ea se bucură să-l vadă
de inimă. Parcă prea repede se transformase din bona pe Adam. Strânse mâna Donei cu indiferenţă. Pe
aceea credincioasă şi umilă într-o mică doamnă co- marginile uriaşului salon ornat cu statuete văzu fel de
chetă. Când se trezi că-i vine în minte refrenul stupid fel de indivizi ţepeni, care parcă atunci când conversau,
pe care adesea Gogu, vărul lui la care stătuse până nu-şi mişcau maxilarele.
să se însoare, i-l cânta - „La donna e mobile/ trei au- - Ai grijă ce vorbeşti şi cu cine, o avertiză
tomobile/ vin de la gară/ cu sare amară” - hotărî că Adam. Eu trebuie să mă ţin după coada ăstuia mare...
n-are de ce să se bucure pentru invitaţia ministrului. Toată seara n-o interesă nimeni şi nimic. Habar
- Şterge-ţi imediat porcăria aia de roşu de buze! n-avea ce bea şi cu cine ciocneşte. Era ca aiurită, în
Sau vrei să arăţi ca o cocotă? afară de Adam pe care, ciudat, îl simţea ca pe un fra-
te mai mare care o scosese în lume, nicidecum ca pe
* soţul ei, se uita numai la ministru. Putea să-i fie tată. Îi
O limuzină neagră, corp diplomatic, îi aştepta era o ciudă grozavă că nu ştia să se înţeleagă cu el, în
în faţa blocului. Paltonul Donei avea mânecile roase, limba lui, deşi dacă cineva ar fi întrebat-o ce-ar fi
dar ea găsise repede o soluţie să mascheze totul. Cusu vrut să-i spună, nu s-ar fi priceput să-l lămurească.
la repezeală peste guler şi peste manşete o bucată de Dacă ar fi trăit într-o ţară de muţi, ministrul s-ar fi
blăniţă sintetică din care, cândva, hotărâse să-şi facă înţeles perfect cu oricine. Ochii lui vorbeau pentru el.
o căciuliţă. Erau ca nişte fascicule luminoase de pe un aeroport.

45